Vești uriașe pentru viitoarele mămici! Se dau Vouchere Materna și în 2023. Cum poți să beneficiezi de acest sprijin

VOUCHERE. Femeile însărcinate care îndeplinesc anumite condiții pot beneficia și în anul 2023 de Voucherele Materna. Investigațiile pe care viitoarele mămici trebuie să le facă în timpul sarcinii sunt extrem de costisitoare: ecografii, analize de sânge și vizite la doctor, plus alte cheltuieli neprevăzute.

Aceste vouchere au fost gândite special pentru a veni în sprijinul mămicilor, cu toate că suma nu acoperă nici pe departe toate cheltuielile din timpul sarcinii. Acestea fac parte dintr-un program de sprijin financiar pentru femeile însărcinate, lansat de Primăria Capitalei, conform H.C.G.M.B. nr. 120/28.03.2018.

Acestea pot fi folosite pentru achitarea serviciilor medicale sau pentru achiziționarea medicamentelor. În situația în care sunt folosite în alte scopuri persoanei în cauză i suspendă acordarea Voucherului Materna, iar voucherele nefolosite se vor returna.

Voucherele Materna 2023 au fiecare câte o valoare de 1000 lei și împărțite în tichete de câte 50 lei, acordându-se în două tranșe:

– după procesarea cererii se acordă primul voucher, în valoare de 1000 lei.
– după intrarea în săptămâna 24 de sarcină se acordă al doilea voucher, la cererea femeii gravide.

Cine poate beneficia de Vocherele Materna 2023?

Dacă dosarul este depus începând cu a 24-a săptămână de sarcină, vei putea beneficia doar de a doua tranșă a voucherului. Așadar, dacă vrei să beneficiezi de întreaga sumă, este necesar să depui dosarul imediat după săptămâna 10 de sarcină și să respecți termenele. Fiecare gravidă beneficiază de vouchere în valoare de 2000 lei, indiferent de numărul feților.
În cazul sarcinilor gemelare, valoarea voucher-ului nu se dublează.

Conform regulamentului, de voucherele Materna poate beneficia orice femeia gravidă, cu vârsta de peste 18 ani și care are domiciliul stabil în Bcurești, ori o viză de reședință de cel puțin 6 luni.De asemenea, pentru a beneficia de acest sprijin, este obligatoriu ca baneficiarul să nu aibă datorii la bugetul local.

Ce acte sunt necesare pentru vouchere Materna 2023:

*Cerere-tip – poate fi descărcată de pe site-ul DGAS
**Notă informare beneficiari-GDPR
***Declaratie de consimţământ – se completează doar în cazul în care se depune dosarul/se ridică voucherul de către o altă persoană
****Copie după actul de identitate al femeii gravide/față-verso în cazul vizei de reședință-din care să reiasă domiciliul/reşedinţa de cel puțin 6 luni pe raza Municipiului Bucureşti la data depunerii cererii.
*****Certificat fiscal (în original cu semnăturile și ștampila unității emitente/digital cu semnătura electronică a unității emitente) emis de către Direcția Taxe și Impozite Locale de sector prin care se atestă lipsa datoriilor față de bugetul local;
******Adeverință (în original) eliberată de un medic ginecolog în care se atestă vârsta biometrică a sarcinii(semnată și parafată) și care trebuie să fie eliberată de cel mult 7 zile calendaristice la momentul depunerii dosarului,
*******Copie a ecografiei (interpretarea acesteia), de confirmare a sarcinii incipiente sau după caz, ultima ecografie efectuată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare