„Viață pentru Nou-Născuți în Mureș‟ – modernizări în valoare de peste 900.000 de lei – program implementat de Asociația Cristi Vasiliu (ACV)

MEDICINĂ. „Viață pentru Nou-Născuți în Mureș‟ este un program implementat de Asociația Cristi Vasiliu (ACV) ce implică modernizarea Secției de Neonatologie a Spitalului Județean Mureș prin dotarea cu echipamente și aparatură medicală, dar și cursuri de specializare pentru personalul medical.
 
Modernizarea Secției de Neonatologie a Spitalului Județean Mureș este parte din programul „Fondul Viață pentru Nou-Născuți” finanțat de Fundația Vodafone România, care a investit 791.750 de lei din valoarea totală a proiectului, fiind și inițiatorul și finanțatorul principal al programului. Prin același program, alte cinci unități neonatale din țară au mai primit finanțare.
 
Programul „Viață pentru Nou-Născuți în Mureș‟, implementat de Asociația Cristi Vasiliu (ACV) a mai fost cofinanțat și de Consiliul Județean Mureș, în cuantum de 100.000 de lei, și de Asociația Cristi Vasiliu, în cuantum de 40.660 lei strânși din donații de la persoane fizice și companii din Târgu Mureș.
 
Printre noile dotări ale Spitalului Județean Mureș realizate în cadrul programului se numără un sistem de telemedicină prin care medicii neonatologi din Târgu Mureș se vor putea conecta și consulta în timp real cu colegi și specialiști din alte secții de terapie intensivă neonatală din țară, pentru diagnosticarea corectă a micuților pacienți, pentru obținerea unui diagnostic de confirmare sau pentru decizia de transfer al pacientului către o secție de nivel superior în condiții optime; un echipament UPS; un grup electrogen nou; o masă cu flux laminar; un eco-cardiograf; aparatură specializată pentru cele cinci linii de terapie intensivă neonatală ale spitalului.
 
 

 
Proiectul prevede și o componentă de training prin care toți medicii și asistentele secției de neonatologie și terapie intensivă a Spitalului Clinic Județean beneficiază de ore de perfecționare lucrând alături de echipa secției de terapie intensivă neonatală a Spitalului de Copii Marie Curie din București, secție construită tot cu finanțare din partea Fundației Vodafone România, fiind cea mai modernă secție de acest tip din România.
 
Până în acest moment, doi medici și două asistente au parcurs 160 de ore de pregătire, în care și-au perfecționat cunoștințele legate de: tehnici de ventilație avansate, ventilația cu oxid nitric, tehnica de dializă, conduitele terapeutice la nou-născuții cu boli metabolice rare, îngrijirea pre și postoperatorie a nou-născuților cu malformații cardiace sau cu malformații congenitale digestive.
 
Proiectul de la Târgu-Mureș este unul dintre cele șase proiecte finanțate cu o valoare totală de 4,5 milioane de lei de către Fundația Vodafone România în ediția 2021-2022 a programului „Fondul Viață pentru Nou-Născuți”. Programul a fost lansat cu obiectivul de a contribui la scăderea mortalității infantile, la nivel național, prin creșterea capacității secțiilor și compartimentelor de neonatologie și de terapie intensivă neonatală de a stabiliza, diagnostica, trata și transfera pacienții nou-născuți cu diferite afecțiuni medical
 
ACV (Asociația Cristi Vasiliu) este un ONG din Târgu Mureș. Prin proiectele dezvoltate și finanțate, ACV se implică în domeniul sănătății: programe de suport emoțional pentru copiii internați în spital, dotarea spitalelor cu echipamente și materiale de protecție antiCovid, acreditarea și formarea în România a specialiștilor în disfagie, modernizarea secțiilor de terapie intensivă nou-născuți ale celor 2 spitale din Târgu Mureș. Mai multe despre ACV puteți afla pe http://www.acvromania.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole

Articole Similare