VOLEI – “Medicinistele” din Târgu Mureș câștigă primul meci din actuala ediție a diviziei naționale, cu CS Medgidia

0
60

PRIMA VICTORIE. Echipa târgumureșeană de primă divizie CSU Medicina CNUE, antrenată de Pedrag Zucovic, a încheiat primul turneu al Fazei 1 cu o victorie și o înfrângere (și regulamentul de desfășurare al campionatelor de volei a suferit modificări, cauzate de restrucțiile impuse de pandemia de COVID-19). Târgumureșencele au reușit aseară, în cea de-a doua etapă a primului turneu, să câștige cu 3-1 meciul cu CS Medgidia – pe seturi: 25-23, 25-20, 13-25, 25-21.

 

Venite după un prim meci pierdut, cu CS Știința Bacău (1-3, pe seturi: 25-16, 16-25, 17-25, 18-25), echipă care apoi a fost înfrântă de CS Medgidia tot cu 3-1, târgumureșencele au reușit să câștige meciul arbitrat de cuplul Cristian Cristea & Bogdan Stoica, o partidă în care s-au remarcat Danijela Dzakovic, care a realizat 24 puncte (6/set) și Jelena Cvijovic, cu 20 de puncte reușite (o medie de 5/set).

 

Medicina Târgu Mureș s-a impus, în principal, datorită apărării (remarcate la finalul jocului inclusiv de echipa adversă), dar și a atacurilor reușite (58-50), numărului mai mic de greșeli neforțate (18-23) și a blocajelor reușite (9-6) – practic, din analiza statistică a meciului, echipa din Medgidia a avut scor mai bun doar la ași (punct din serviciu), 10-3. În urma celui de-al treilea meci al în grupa  din care a făcut parte Medicina Târgu Mureș (3), toate cele 3 echipe au acumulat câte 3 puncte, având setaveraj egal (4-4).

 

Următoarele două meciuri ale târgumureșencelor au fost programate în 6 noiembrie (cu CSO Voluntari 2005) și 8 noiembrie (cu CS Dinamo București). În Faza I a campionatului, echipele joacă fiecare cu fiecare, tur-retur, în grupuri de câte două partide/turneu (în prima divizie, A1, sunt înscrise 12 echipe). După primele două etape, Medicina Târgu Mureș este pe locul 8 (din 12), într-un clasament condus de trei echipe cu maximum de puncte (6): CSM Târgoviște, CSM Volei Alba Blaj, CSU Belor Galați.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ