Wimbledon 2024: Gabriela Ruse și Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal

SPORT. România va fi reprezentată la Wimbledon 2024 de șase sportive, după ce Gabriela Ruse și Anca Todoni au reușit să se califice pe tabloul principal. Al treilea turneu de Grand Slam al anului, singurul pe iarbă, va avea loc între 1 și 14 iulie. Pentru Todoni, acesta este primul ei Grand Slam.

Gabriela Ruse (152 WTA) a obținut calificarea pe tabloul principal joi, după ce a învins-o pe croata Lea Boskovic (199 WTA) în două seturi, scor 6-2, 6-2, într-un meci care a durat doar 67 de minute.

Anca Todoni (141 WTA) și-a asigurat și ea un loc în competiția principală, tot joi, după ce a învins-o pe spaniola Nuria Parrizas Diaz (166 WTA) cu scorul de 6-2, 6-4, într-un meci de o oră și 15 minute. Pentru Todoni, aceasta este o premieră, fiind prima dată când va juca pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam la senioare. Numai pentru prezența în primul tur, ea va câștiga aproape 71.428 de euro, aproape cât câștigurile ei totale de până acum, care sunt de aproximativ 92.000 de euro.

Ruse și Todoni se alătură altor patru românce deja calificate direct pe tabloul principal: Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Irina Begu și Jaqueline Cristian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare