93 de ani de când a fost organizat primul Campionat Mondial de Fotbal

SPORT. Campionatul Mondial de Fotbal sau Cupa Mondială FIFA (în engleză FIFA World Cup) este cea mai importantă competiție fotbalistică disputată între echipele naționale de fotbal. Competiția se desfășoară în sistem de cupă, și este împărțită în faza preliminară (calificări) și turneul final. Preliminariile se dispută pe durata a 1 an, fiecare continent având propriile reguli de calificare. Turneul final are loc o dată la 4 ani și se dispută la începutul verii pe durata unei luni (aproximativ). Țara organizatoare a turneului final este desemnată de FIFA cu cel puțin 4 ani înainte. Prima ediție a avut loc în anul 1930 în Uruguay, iar cea mai recentă în 2022 în Qatar. Ediția din 2002 a fost prima din istoria competiției care a avut două țări organizatoare: Japonia și Coreea de Sud. Următoarea ediție va fi găzduită de Statele Unite Ale Americii, Canada și Mexico în 2026, fiind prima ediție care este organizată de trei țări.

Per total, 76 de națiuni au bifat cel puțin o prezență la un turneu final de Campionat Mondial. Dintre toate acestea, opt echipe naționale au câștigat Campionatul Mondial. Cu cinci titluri, Brazilia este echipa cu cele mai multe câștigate, dar și singura națiune care a jucat la fiecare ediție (21) până la momentul actual. Italia (1934 și 1938) și Brazilia (1958 și 1962) sunt singurele națiuni care au câștigat două titluri consecutive. Germania de Vest (1982–1990) și Brazilia (1994–2002) sunt singurele națiuni care au apărut în trei finale consecutive ale Campionatului Mondial. Germania are cele mai multe poziții pe podium .

Ediții al Campionatului Mondial

Uruguay Uruguay 1930
Visul președintelui FIFA, Jules Rimet, s-a împlinit când Uruguay a găzduit ediția inaugurală a Campionatului Mondial de Fotbal, chiar în anul în care serba centenarul. Doar 4 naționale din Europa s-au aventurat în călătoria peste ocean (Belgia, Franța, România și Iugoslavia), iar finala s-a disputat între echipe din America de Sud, Uruguay învingându-și vecinii din Argentina cum au făcut și în 1928 în finala Olimpică. Gazdele au triumfat cu 4-2 pe noul stadion Estadio Centenario, devenind primii campioni mondiali.

Italia Italia 1934
Italia a învins Cehoslovacia cu 2-1 în prima finală de Campionat Mondial disputată pe pământ european cu un gol marcat în prelungiri de Angelo Schiavio. A fost prima și singura ediție în care o echipă nu și-a apărat trofeul, Uruguay refuzând să participe. Singurul meci disputat de România a fost înfrângerea cu 2-1 în fața Cehoslovaciei.

Franța Franța 1938
Antrenorul italian Vittorio Pozzo a făcut istorie, câștigând al doilea trofeu consecutiv cu o echipă reformată a Italiei. Italia a învins în finală pe Ungaria după ce a trecut în semifinale de Brazilia căreia îi lipsea golgeterul Leônidas da Silva. Acesta marcase 3 dintre goluri în partida cu Polonia.

Brazilia Brazilia 1950
Brazilienii au construit cel mai mare stadion al lumii, Maracanã, fiind determinați să organizeze Campionatul Mondial în ediția 1950. Totuși, visul lor de a deveni campioni mondiali s-a năruit chiar pe acest stadion, Uruguay câștigând cel de-al doilea titlu în fața a 175.000 de oameni uluiți. Nu a fost singura surpriză a turneului deoarece, debutanta Anglia, a fost învinsă de Statele Unite cu 1-0.

Elveția Elveția 1954
Germania de Vest a fost câștigătoarea surpriză a ediției din 1954, revenind de la 2 goluri în fața Ungariei într-o finală denumită „Miracolul de la Berna”. Ungaria era neînvinsă de 31 de meciuri și marcase 25 de goluri până la finală, 8 dintre ele chiar în poarta Germaniei în faza grupelor în victoria cu 8-3. Meciul fusese precedat de o altă victorie cu scor fluviu, Ungaria-Coreea 9-0. Totuși, Fritz Walter a fost cel care a ridicat trofeul Jules Rimet și nu Ferenc Puskas.

Suedia Suedia 1958
Primul trofeu câștigat de Brazilia a fost în ediția din 1958, organizată de Suedia. În acest turneu și-a arătat clasa pentru prima dată marele jucător Pele, care avea doar 17 ani. A marcat 6 goluri, 2 dintre ele în finala împotriva Suediei. Franța a ieșit de asemenea în evidență, Just Fontaine marcând 13 goluri care au dus formația „Les Bleus” pe locul 3.

Chile Chile 1962
Brazilia a fost câștigătoarea meritată, păstrând trofeul după finala în care a învins-o pe Cehoslovacia cu 3-1. În acest turneu, alt mare jucător și-a arătat talentul, Garrincha. Pele fiind accidentat, Garrincha a făcut ca lipsa acestuia să nu fie simțită, purtând naționala „Seleçao” spre victorie și terminând pe primul loc din clasamentul golgheterilor.

Anglia Anglia 1966
Țara care a inventat fotbalul, Anglia, a găsit în sfârșit formula succesului. Cele 3 goluri marcate de Geoff Hurst în finala contra Germaniei de Vest au contribuit decisiv la succes, deși discuția dacă mingea a trecut sau nu de linia porții la unul din șuturile sale continuă până astăzi. În această ediție a apărut un nou erou, este vorba despre Eusebio care a marcat 9 goluri – 4 dintre ele în poarta Coreei care a eliminat Italia – ducând Portugalia pe locul 3.

Mexic Mexic 1970
Pentru prima dată în istorie, Campionatul Mondial a fost televizat în culori și nimic nu a strălucit mai mult decât tricoul galben al Braziliei. Cu Pele din nou în formă și Jairzinho marcând în fiecare din cele 6 meciuri, băieții lui Mario Zagalo au fost de neoprit și au învins în finală pe Italia, câștigând trofeul pentru a treia oară. Deși a fost turneul Brazilei, neamțul Gerd Muller a contribuit și el la spectacol marcând 10 goluri, devenind astfel golgheterul competiției.

Germania Germania 1974
Germania de Vest a fost încoronată pe propriul tărâm în 1974. Olanda lui Johan Cruyff a fost favorită înaintea finalei dar gazdele, care fuseseră învinse în faza grupelor de vecinii din Germania de Est, au revenit după un gol marcat în primul minut de olandezul Johan Neeskens. Este memorabilă și performanța Poloniei, al cărei jucător Grzegorz Lato a marcat golul victoriei în finala mică contra Braziliei.

Argentina Argentina 1978
Argentina, țara gazdă, a câștigat trofeul pentru prima dată după ce a învins pe Olanda în prelungirile finalei. Mario Kempes a asigurat victoria marcând de 2 ori în ultimul act, de asemenea a câștigat și trofeul de golgheter al competiției. Brazilia a ratat calificarea în finală deoarece Argentina a învins cu 6-0 selecționata Perului, departajarea făcându-se la golaveraj dar a câștigat finala mică împotriva Italiei.

Spania Spania 1982
Paolo Rossi a fost eroul din Spania, cele 6 goluri marcate de el aducând cel de-al treilea titlu în Italia. Azzuri au învins în finală cu 3-1 Germania, echipă care câștigase primul meci decis de loviturile de departajare din istoria campionatului mondial, într-o semifinală dramatică împotriva Franței. Dacă Italia a câștigat aurul, Brazilia a fost cea mai spectaculoasă echipă, până când hat-trick-ul lui Rossi i-a eliminat din competiție.

Mexic Mexic 1986
Campionatul Mondial de Fotbal s-a întors în Mexic în turneul dominat de driblingurile lui Diego Maradona. Argentina a învins Germania de Vest în finală dar meciul din sferturi împotriva Angliei rămâne memorabil pentru 2 dintre cele mai faimoase goluri din istorie marcate de Maradona: golul marcat cu mâna și golul marcat după o cursă fantastică începută la jumătatea terenului. Franța lui Michel Platini a fost oprită în semifinale dar a învins Belgia în finala mică.

Italia Italia 1990
A fost fără îndoială triumful lui Franz Beckenbauer, care a devenit campion ca antrenor al Germaniei după ce fusese campion ca jucător. Deși s-au marcat puține goluri, ediția din Italia 1990 a fost una dintre cele mai dramatice, de la golurile golgheterului italian Toto Schillaci, la lacrimile englezului Paul Gascoigne și până la sprintul spre sferturi al camerunezului Roger Milla.

Statele Unite ale Americii S.U.A. 1994
Ediția din America 1994 a fost un succes uriaș, având cei mai mulți suporteri prezenți, și s-a terminat cu Brazilia celebrând un nou titlu după 24 de ani. Printre starurile acestui turneu s-au numărat brazilienii Romario și Bebeto, italianul Roberto Baggio – cel care a ratat penalty-ul decisiv în prima finală decisă la 11 metri – românul Gheorghe Hagi și columbianul Carlos Valderrama. Suedia a terminat pe locul 3 după o victorie în fața Bulgariei în finala mică. România a ajuns până în sferturile de finală după ce a învins cu 3-2 pe Argentina, cea mai mare performanță din istoria naționalei României.

Franța Franța 1998
Țara fondatorului Cupei Mondiale, Jules Rimet, s-a bucurat de o vară fantastică, fotbaliștii francezi gustând pentru prima dată gloria Cupei Mondiale, după victoria în fața Braziliei din finala în care Zinedine Zidane a marcat 2 goluri. A fost prima ediție cu 32 de echipe participante. Printre debutante s-a numărat Croația, golurile marcate de Davor Suker ducând-o până pe locul 3. Este ultima ediție la care a participat echipa națională a României.

Coreea de Sud Japonia Coreea de Sud și Japonia 2002
Brazilia a câștigat pentru a cincea oară trofeul după o finală în care Ronaldo a marcat ambele goluri în victoria cu 2-0 în fața Germaniei. A fost prima ediție găzduită de Asia, ambele țări organizatoare, Japonia și Coreea de Sud, ajungând până în optimi respectiv semifinale. Un turneu al surprizelor, a început cu victoria Senegalului împotriva Franței și s-a terminat cu Turcia câștigând finala mică.

Germania Germania 2006
Italia a câștigat pentru a patra oară trofeul, în ediția 2006 disputată în Germania, învingând Franța la loviturile de departajare. Dacă partea urâtă a competiției a fost eliminarea lui Zidane în finală, partea frumoasă a fost spiritul de echipă al italienilor. A fost o ediție specială și pentru gazde, golurile lui Miroslav Klose asigurând medalia de bronz a Germaniei.

Africa de Sud Africa de Sud 2010
În Africa de Sud s-a organizat primul mondial din Africa, Spania a câștigat pentru prima dată trofeul după o finală intensă disputată contra Olandei. Golul reușit în prelungiri (minutul 116) de Iniesta a marcat a treia finală pierdută de olandezi din tot atâtea jucate. În semifinale Olanda a învins Uruguay după un meci spectaculos, terminat 3-2 pentru Olanda, în cealaltă semifinală Spania învingând Germania după un meci cu o posesie amețitoare a spaniolilor, dar marcarea unui singur gol din minutul 75 al lui Puyol. În finala mică, Germania a luat bronzul a doua oară la rând, după un meci dramatic pierdut de urguayeni. Pentru a doua oară la rând cele două mari puteri ale Americii de Sud, Argentina și Brazilia, au fost eliminate în sferturi, după ce Argentina a fost umilită cu 4-0 de Germania și după ce Brazilia a pierdut 2-1 cu Olanda după dubla lui Sneijder.

Brazilia Brazilia 2014
Pentru a doua oară în istorie (după Campionatul Mondial de Fotbal 1950), turneul a fost găzduit de Brazilia. Finala s-a disputat între Germania și Argentina (pentru a treia oară în istorie, după cea din 1986 și 1990). Germania a învins după prelungiri, cu golul marcat de Mario Götze în minutul 113. Finala mică s-a jucat între Brazilia și Olanda, acolo unde Brazilia a mai bifat încă o înfrângere (0-3), după cea venită în semifinale, contra Germaniei (1-7). În semifinale, Argentina câștigase în fața Olandei la loviturile de departajare (4-2, 0-0 după prelungiri).

Rusia Rusia 2018
Pentru prima oară Rusia organizează un Campionat Mondial, a fost și prima cupă care a avut loc în Europa de Est. Cupa a fost câștigată de Franța, care a învins Croația cu 4-2 în finală, iar Belgia a învins Anglia cu 2-0 în finala mică pentru de medalia de bronz. A fost de asemenea primul Campionat Mondial în care s-a introdus și s-a folosit sistemul arbitrului video asistent (VAR). Jucătorul croat Luka Modric a câștigat balonul de aur în timp ce jucătorul francez Kylian Mbappé a câștigat premiul pentru cel mai bun tânăr jucător (19 ani), iar Harry Kane din Anglia a câștigat de gheata de aur.

Qatar Qatar 2022
Pentru prima oară în istorie Campionatul Mondial a fost găzduit de o țară din Orientul Mijlociu. Finala s-a disputat între Argentina și Franța. Argentina a reușit să învingă Franța după un meci dramatic terminat 3-3 după 120 de minute de joc și 4-2 la loviturile de departajare. Finala dintre Argentina și Franța este considerată cea mai frumoasă finală de Cupă Mondială din istorie. Finala mică a fost câștigată de fosta vicecampioană din 2018 Croația cu 2-1 în fața Marocului. Lionel Messi a câștigat titlul de cel mai bun jucător de la Cupa Mondială ,Kylian Mbappé a câștigat titlul de cel mai bun marcator iar Emiliano Martínez a câștigat trofeul pentru cel mai bun portar al cupei mondiale din Qatar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare