ALBA-NEAGRA – Deși Primăria Târgu Mureș a scos serviciul de salubrizare la licitație, până la desemnarea câștigătorului acesta va fi delegat prin negociere

0
348

SALUBRITATE – TÂRGU MUREȘ. Consiliul Local Târgu Mureș a decis astăzi, 27 aprilie, în ședință extraordinară, ca serviciul de salubrizare (colectare şi transport deşeuri) din municipiul reședință de județ să fie delegat prin negociere. Conform conducerii administrației publice locale, au fost deja solicitate “mai multe oferte de servicii de la firme de specialitate”, iar delegarea serviciului de salubrizare se va face printr-un contract de prestări de servicii, inițial pentru o perioadă de 180 de zile.

 

În cazul în care după 180 de zile, ADI Ecolect Mureș (coordonatorul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din județ) nu va finaliza licitația pentru servicii de salubritate în Zona 2 (din care face parte și municipiul Târgu Mureș), contractul de prestări servicii de salubritate cu noul operator va fi prelungit.

 

Marți, 27 aprilie, aleșii locali din Târgu Mureș au aprobat procedura de negociere, caietul de sarcini și pentru perioada de atribuire a serviciului. Precedentul contract, cu firma de salubritate Sylevy Salubriserv din Ceuașu de Câmpie, a fost reziliat unilateral de Primăria Târgu Mureș pe considerent că sereleul fraților Ilyés umflau facturile, cum a dat de înțeles primarul .

 

Inițial, în 22 aprilie, Primăria Târgu Mureș a scos la licitație acest serviciu pe care acum îl încredințează direct în urma negocierii (aveți detalii AICI), de teamă să nu rămână fără operator până când va fi desemnat câștigătorul licitației a decis să facă un contract de prestări servicii pentru 180 de zile, cu clauza că acesta va fi reziliat în momentul în care va exista un câștigător în urma licitației (fie cea organizată de Primărie, care este pe rol și este deschisă pentru oferte până în 25 mai, fie cea organizată de ADI Ecolect Mureș/CJ Mureș, care nu e nici măcar în stadiu de finalizare a documentației – nu e inclusă pe platforma publică de licitații).

 

Dacă aveți dileme în privința strategiei (“De ce se nu se așteaptă finalizarea licitației?”), pot să vă răspund cu o opinie rațională: conducerea administrației locale nu mai suportă procedurile celor de la Sylevy Salubriserv și vor să pună punct acum.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ