APRECIERE – Spectacol al Teatrului Național Târgu Mureș, la Festivalul European al Spectacolului

TEATRU. Spectacolul “Constantin” de Alexandru Popa, în regia artistică Tudor Lucanu, al Companiei “Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş a fost programat pentru a fi prezentat în închiderea Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești (FEST-FDR), eveniment organizat de Teatrul Naţional din Timişoara în perioada 13-30 septembrie 2020 și finanțat de autoritatea publică din orașul de pe Bega.

 

Spectacolul “Constantin” a avut premiera în 20 decembrie 2019 și urmăreşte povestea lui Constantin Brâncoveanu dincolo de mit, încercând să îl descopere ca pe un om care încearcă să supravieţuiască unor contexte politice nefavorabile.

 

Din distribuţie fac parte actorii Nicu Mihoc – Brâncoveanu, Theo Marton – Constantin II Brâncoveanu, Radu Anastas – Ştefan Brâncoveanu, Cristian Iorga – Radu Brâncoveanu, Alexandru-Andrei Chiran – Matei Brâncoveanu, Costin Gavază – Mustafa Aga, Richard Balint – Văcărescu, Csaba Ciugulitu – Sultanul Ahmed III, Luchian Pantea – Ştefan Cantacuzino, Ale Ţifrea – Aniţa Balş Brâncoveanu, Monica Ristea – Marica Brâncoveanu, Tiberius Vasiniuc şi Daniel Vişan – Soldaţi.

 

Scenografia este realizată de Cristina Milea, asistentă de scenografie este Denisa Berceanu, muzica a fost compusă de Boros Csaba, asistent muzical este Olah Vince, regia tehnică îi aparţine Teodorei Crăciun, iar sufleur este Laura Moldovan.

 

La ediția din acest an a FEST-FDR vor fi prezentate 15 spectacole ale unor teatre şi companii independente din Bucureşti, Cluj-Napoca, Reşiţa, Odorheiu Secuiesc, Râmnicu Vâlcea şi Târgu Mureş, selecția acestora fiind realizată de teatrologul Oana Borş. Spectacolul Teatrului Naţional Târgu Mureş va fi prezentat în seara de 30 septembrie, fiind cel care închide manifestarea culturală.

 

FEST-FDR s-a construit în jurul spectacolului pe text de teatru românesc, în două direcţii: reîntoarcerea companiilor de teatru către dramaturgia clasică sau către reinterpretări ale unor clasici ai literaturii române și emergenţa unor noi nume ale dramaturgiei contemporane.

 

* Foto Cristina Gânj – Teatrul Național Târgu Mureș

 

Andrada VLAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare