AU ÎNVINS – Unirea Ungheni se întoarce cu 3 puncte după deplasarea în județul Cluj și așteaptă o noul deplasare, în Alba

FOTBAL – LIGA A III-A. Vineri, 22 octombrie 2021, 15:00, la Baza Sportivă Unirea din Jucu, în meci contând pentru etapa a 9-a a Ligii a III-a, CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca, a întâlnit, din postură de gazdă, echipa mureșeană CS Unirea Ungheni 2018.

 

Meciul, arbitrat de o brigadă sibiană condusă la centru de Roxana Recorean din Mediaş, a pus față în față două echipe cu parcursuri (dar și pretenții și obiective) diametral opuse: clujenii veneau după prima victorie obținută după primele 6 etape, iar oaspeții, după 3 eșecuri consecutive, în speranța că se vor reanima la Jucu. Ceea ce s-a și întâmplat, după o primă repriză perfectă pentru Unirea Ungheni, care a dus la un deznodământ fără surprize: Sănătatea Cluj – Unirea Ungheni: 1-3 (0-3).

 

În ultimul joc desfășurat, cel puțin o perioadă, cu spectatori, la Jucu, gazdele nu au reușit să facă jocul bun de apărare din etapa trecută, de la Reghin, și s-au văzut conduse în min. 27 de Unirea, Culda deschizând scorul pentru mureșeni. A fost golul care a descătușat ofensiva oaspeților, care a mai reușit să înscrie de încă două ori în prima repriză, prin vârful Astafei (min. 35) și prin același Culda, spre finalul primei jumătăți (min. 43).

 

Intrați cu un liniștitor 0-3 la cabine, în repriza a doua mureșenii au mai redus din turație, iar gazdele au reușit să marcheze golul de onoare, salvând în acest fel scorul de forfait înregistrat la pauză pe tabela de marcaj. Marcator, veteranul Tilincă (42 de ani), fostul golgheter al campioanei CFR Cluj. Așa s-a scris istoria unei partide, în care elevii antrenorului Dan Stupar au mai reparat din tristețea abătută în ultimele 3 etape asupra fanilor mureșeni.

 

Sănătatea Cluj – Unirea Ungheni: 1-3 (0-3), au marcat Cosmin Tilincă (min. 67) / Sebastian Culda (min. 27 și min. 43), Victor Astafei (min. 35). În etapa următoare, a 10-a, programată în 30 octombrie 2021, Unirea Ungheni va juca tot în deplasare, la Alba Iulia, cu AFC Unirea 1924, ultima clasată în Seria a 9-a a Ligii a III-a.

 

Andrei TUDORAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare