Calculul mediei finale la Bac în 2024: ce se întâmplă cu candidații cu media 5,99

ÎNVĂȚĂMÂNT. Candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele scrise și o medie de cel puțin 6 sunt considerați promovați, conform metodologiei de susținere a bacalaureatului pentru 2024. În document se precizează și ce se întâmplă dacă un candidat obține media generală 5,99.
După încheierea probelor din cadrul examenului de bacalaureat şi evaluarea tuturor lucrărilor scrise, se comunică rezultatele finale pentru toţi candidaţii. Pentru fiecare candidat care a obţinut cel puţin nota 5 la toate probele scrise, se calculează media generală de bacalaureat ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la respectivele probe. Media generală de bacalaureat nu se calculează pentru candidaţii care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminaţi de la o probă.
Examenul de bacalaureat este considerat promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise, au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea și o medie generală de cel puţin 6 la probele scrise. Candidaţii care refuză să răspundă sau să rezolve subiectele la una dintre probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale sunt consideraţi că nu au susţinut proba respectivă.




