Colaborări SUA – România, în discuții la București, cu Don Graves cu secretarul adjunct al Departamentului Comerţului SUA

PERSPECTIVE. Don Graves, secretar adjunct al Departamentului Comerţului al Statelor Unite ale Americii, fost consilier al preşedintelui Joe Biden, a fost ieri la Bucureşti împreună cu peste 100 de reprezentanți ai mediului de afaceri american pentru a participa la conferinţa Uniunii Internaţionale de Telecomunicaţii (ITU), pentru a căuta posibilităţi de colaborare cu firme româneşti și pentru a discuta cu oficialii români despre întărirea relațiilor bilaterale.
 
El a menționat într-un interviu pentru Agerpres că Statele Unite vor face tot posibilul pentru a proteja securitatea economică şi energia pentru Europa, inclusiv pentru această partea a Europei, sudul şi estul Europei. El și-a exprimat dorința creării unei relații de parteneriat cât mai stransă între cele două state, astfel Statele Unite s-au alăturat Consiliului UE-USA pentru Energie, pentru a găsi metode specifice de a trece cu bine această criză creată de Rusia.
 
Pentru a asta, primul pas ar fi să facem tranziţia cât de repede putem către regenerabile iar apoi să găsim soluții să trecem peste următoarele luni, care ar putea fi mai dificile, din cauza preţurilor mari şi din cauza deficitului de aprovizionare.
 
“Statele Unite fac tot ce pot pentru a identifica surse adiţionale de energie, inclusiv petrol şi gaze, dar, de asemenea, trebuie să avansăm cât mai repede spre noile tehnologii, precum aceste mici reactoare modulare, despre care noi credem să sunt soluţia optimă atât pe termen mediu, cât şi pe termen lung pentru ţări ca România şi pentru alte ţări europene” – a mai menționat Don Graves.
 
El a mai afirmat că SUA a purtat tratative cu preşedinţii şi șefii de guverne din statele europene şi şi-a luat angajamentul să majoreze cantităţile de gaze naturale lichefiate.
 
Cat despre posibilele colaborari între cele două state el a menționat:
“Unul dintre motivele acestei vizite este să găsim modalităţi pentru a crea legături directe între companiile noastre. Una este ca guvernele să încerce să creeze mecanisme comerciale şi este cu totul altceva pentru a crea legături între firmele noastre. Pentru că atunci când o companie americană şi una românească se întâlnesc şi analizează oportunităţile, vor găsi modalităţi de extindere a relaţiei lor, fără implicarea guvernului, pentru că la final cu toţii vrem să creăm locuri bune de muncă, locuri de muncă de calitate, locuri de muncă ce permit întreţinerea unei familii pentru ambele ţări.
Deci vom folosi această reuniune organizată de Camera de Comerţ Americană în România ca parte a relaţiei noastre, dar de asemenea găsim modalităţi suplimentare pentru a extinde schimburile comerciale, precum misiuni comerciale între ţările noastre, căutăm să aducem mai multe companii americane să viziteze România, să înţeleagă vastul potenţial care este aici şi de asemenea căutăm modalităţi pentru a atrage mai multe companii româneşti în SUA.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare