CORONAVIRUS – Evoluția pandemiei în județul Mureș, în weekend: 4 noi decese, 130 de pacienți internați în spitale, 460 de asimptomatici externați

0
1113

COVID-19. Luni, 31 august 2020, ora 13.00. Acest bilanț al pandemiei de coronaviroză cuantifică datele din ultimele 24 de ore în județul Mureș. În acest moment, în spitalele din județ sunt internați 130 de pacienți infectați cu SARS-CoV-2 (mențiune: în spitalele din județ sunt internați și pacienți din alte județe), conform Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Mureș, care citează centralizarea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Mureș. Iată principalii indicatori din județul Mureș, actualizate cu comunicările oficiale din ultimele 24 de ore:

 

Numărul celor decedați a crescut în weekend cu 4 persoane (de la 102 la 106 persoane) – județul Mureș se clasează pe locul 12 (cu 2,93% din totalul deceselor înregistrate în România).

Numărul celor infectați (confirmați pozitiv la testare) a crescut în weekend cu 31 persoane (de la 1.369 la 1.400 de persoane) – distinct, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2 cazuri noi. Procentual, județul Mureș este pe locul 25 la cazuri pozitive (aveți clasamentul la finalul articolului), numărul celor infectați reprezentând 1,60% din totalul național. Numărul celor internați în spital cu suspiciune de infecție cu virusul SARS-CoV-2 a scăzut în weekend cu 6 persoane (de la 44 la 38 de persoane).

 

Numărul persoanelor externate din spitale este de 1.124 de persoane (2,97% din totalul național). Din cele 1.124 de persoane externate, 664 de persoane au fost declarate vindecate, iar 460 persoane au fost externate fără a fi vindecate (372 de persoane au fost externate la termenul de 10 zile – persoane confirmate pozitiv, dar asimptomatice – conform Ordinului nr. 555/2020 – și 88 de persoane au fost externate la cerere, a precizat CJSU Mureș). Județul Mureș este pe locul 26 în statistica națională a cazurilor vindecate.

 

IMPORTANT: DSP Mureș a făcut publică distribuția pe localități a cazurilor noi înregistrate în ultimele 14 zile în județ, aveți detalii AICI.

 

Numărul testelor în România în ultimele 24 de ore, conform Institutului Național de Sănătate Publică: 6.943 de teste (4.347 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.596 la cerere), cu 19.116 teste mai puține decât ieri. De asemenea, la totalul general au fost adăugate 370 de teste prelucrate anterior raportării de ieri. Numărul total al testelor făcute în România de la începutul pandemiei este de 1.802.946.

 

Subliniere: județul Mureș este pe locul 25 în România în privința numărului de cazuri confirmate cu COVID-19 de la începutul pandemiei:

 

  1. București: 11.018
  2. Suceava: 5.298
  3. Argeș: 5.017
  4. Brașov: 4.564
  5. Prahova: 4.230

 

  1. Galați: 3.302
  2. Dâmboviţa: 3.080
  3. Iași: 2.973
  4. Bacău: 2.740
  5. Timiș: 2.561

 

  1. Vrancea: 2.380
  2. Buzău: 2.246
  3. Bihor: 2.351
  4. Ilfov: 2.179
  5. Neamț: 2.129

 

  1. Cluj: 2.031
  2. Vaslui: 1.850
  3. Arad: 1.831
  4. Dolj: 1.717
  5. Brăila: 1.702

 

  1. Constanța: 1.688
  2. Hunedoara: 1.689
  3. Gorj: 1.551
  4. Sibiu: 1.449
  5. Mureș: 1.400.

 

Andrada VLAS



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ