CRONICĂ DE MECI – Surpriză în Cupa României: în derby-ul județului Mureș, Unirea Ungheni câștigă meciul cu Avântul Reghin și se califică în turul al III-lea

0
274

CUPA ROMÂNIEI. Miercuri, 11 august 2021, de la ora 17.30, pe Stadionul Central din Ungheni, echipa locală CS Unirea Ungheni 2018 a întâlnit conjudețeana și colega de serie din Liga a III-a Avântul Reghin în meci contând pentru turul II al Cupei României ediția 2021-2022. Ambele echipe mureșene abordează această ediție a Ligii a III-a (implicit și Cupa României) cu antrenori noi (Dan Stupar, respectiv Vilmos Stoica).

 

CS Unirea Ungheni 2018 s-a calificat în turul II, după ce a dispus, cu 3-0 (1-0) în primul tur de conjudețeana ACS Kinder Sângeorgiu de Mureş (echipă de Liga a IV-a, desemnată reprezentanta AJF Mureș în competiție, după ce s-a clasat pe locul 2 în campionat). Avântul Reghin, clasată pe locul 3 în ediția trecută de campionat, s-a calificat direct în această fază a Cupei României.

 

Reghinenii porneau cu prima șansă, nu doar prin prisma locurilor din ediția trecută a Ligii a III-a (locul 3 Avântul Reghin, locul 5 Unirea Ungheni), ci și în urma rezultatelor ultimelor meciuri directe, Avântul câștigând acasă cu 5-0, iar în deplasare, cu 2-1. Totuși, competiția Knok-Out a demonstrat și în acest caz că e una a surprizelor, Unirea Ungheni câștigând cu 4-2 (3-0) și calificându-se în turul următor.

 

Noul antrenor principal al echipei Avântul Reghin, Vilmos Stoica, a început partida cu următorul 11: Claudiu Bucin – Cătălin Bugnar, Raul Suciu, Roberto Hasnăș, Harko Karoly – Cristian Chirilă, Sergiu Chirilă, Raul Moldovan, Adrian Murar – Marian Șerbănați, Bogdan Stavilă.

 

Meciul s-a decis în prima repriză, gazdele înscriind de trei ori în prima jumătate de oră (primele două goluri din lovituri de la 11 metri, acordate de arbitrul Valentin Florescu din Sfântu Gheorghe și fructificate de Victor Astafei și Florin Istrate, cei doi având să semneze fiecare câte o dublă în acest meci).

 

După ce gazdele s-au distanțat la 4 goluri, prin aceiași Astafei și Istrate, reghinenii au redus din diferență, pe final de meci, prin golurile înscrise de tinerii introduși în timpul jocului (Toth Kristian și Ionuț Sămărghițan), obiectivul declarat al clubului Avântul fiind de a “promova juniorii clubului, chiar cu riscul unor sincope pe termen mediu” (după cum a precizat clubul din Reghin) – pentru optimiști, o precizare: chiar dacă în fotbal se spune că “nu banii joacă”, bugetul clubului Avântul este constituit exclusiv pentru menținerea în Liga a III-a, o eventuală promovare fiind din ciclul minunilor în condițiile date.

 

CS Unirea Ungheni 2018 – CSM Avântul Reghin: 4-2 (3-0), au marcat Victor Astafei (min. 7 – penalty, min. 28), Florin Istrate (min. 16 – penalty, min. 71) / Toth Kristian (min. 74), Ionuț Sămărghițan (min. 90+2). Echipa din Ungheni se califică în turul III al Cupei României, care va avea loc în 25 august și unde are șansa de a întâlni o echipă de Liga a II-a – în această fază a competiției se vor juca 26 de partide, în urne fiind introduse cele 38 de echipe calificate din turul II și 14 echipe din Liga a II-a.

 

Iată rezultatele înregistrate în turul II al Cupei României (echipele accentuate s-au calificat în turul III):

CS Viitorul Dăeşti – ACS Vediţa Coloneşti MS: 0-1

CS Cârcea – ACSO Filiaşi: 0-3

ACS FC Avrig – Fotbal Club Braşov: 2-7

ACS Kids Tâmpa Braşov – ACS SR Municipal Braşov: 7-8

CSM Jiul Petroşani – CS Gilortul Târgu Cărbuneşti: 6-1

CS Hunedoara – CSM Deva: 5-3

ACS Progresul Ezeriş – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii: 2-1

CSC Dumbrăviţa – CS Şoimii Lipova: 0-1

CS Avântul Periam – ACS Progresul Pecica: 2-1

CS Lotus Băile Felix – CS Crişul Chişineu Criş: 0-1

CS Foresta Tileagd – ACS CAO 1910 Oradea: 0-5

CSM Satu Mare – CS Minaur Baia Mare: 0-2

CS Progresul Şomcuta Mare – CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud: 2-3

CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei – SCM Zalău: 0-1

ACS Sportul Beclean – FC Unirea Dej: 1-3

CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca – ACS Sticla Arieşul Turda: 3-2

AS Voinţa Stremţ – ACS Industria Galda: 1-0

CS Metalurgistul Cugir – CSC 1599 Şelimbăr: 1-2

CS Unirea Ungheni 2018 – CSM Avântul Reghin: 4-2

CS Dante Botoşani – ACS Foresta Suceava: 3-1

ACS Şomuz Fălticeni – CSM Bucovina Rădăuţi: 3-0

CS Ştiinţa Miroslava – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ: 10-9

CS Sporting Juniorul Vaslui – ACS Huşana Huşi: 1-2

CS Sporting Lieşti – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi: 0-4

AFCS Viitorul Curiţa – AFC Odorheiu Secuiesc: 0-4

ACS Inizio Focşani – CSM Focşani 2007: 0-2

ACS Recolta Gheorghe Doja – CS Viitorul Ianca: 1-0

AFC Metalul Buzău – CSM Râmnicu Sărat: 2-0

CS Năvodari – CSA Axiopolis Sport Cernavodă: 3-0 (la “masa verde”)

AFC Dunărea Ciocăneşti          – AS FC Agricola Borcea: 3-5

SC Popeşti-Leordeni – CS Afumaţi: 4-3

AFC Asalt Bucureşti – CS Tunari: 1-7

CSM Alexandria – CS Sporting Roşiori 2008: 1-3

CSO Plopeni – CS Blejoi: 4-1

CSM Flacăra Moreni – AS FC Pucioasa: 0-2

ATCS Sparta Râmnicu Vâlcea – ACS Unirea Bascov: 1-2

AFC Progresul 1944 Spartac – Clubul Sportiv al Armatei Steaua: (se dispută în 18 august)

ACS Pescăruşul Sarichioi Junior – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila: (se dispută în 18 august).

 

* Foto generică

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ