CRONICĂ – Medicina Târgu Mureș pierde în 5 seturi thriller-ul de la Pitești, cu FC Argeș, într-unul din cele mai bune meciuri făcute în acest sezon

VOLEI FEMININ / DIVIZIA A1. Vineri seara, în primul meci din play-out (grupă care decide cele două echipe care vor retrograda din prima ligă valorică), organizat sub formă de turneu, la Pitești, FC Argeș a învins după un meci dramatic CSU Medicina CNUE Târgu Mureș, cu 3-2 (22-25, 25-18, 19-25, 27-25, 15-12), într-un meci-maraton care durat 2 ore și 10 minute și care a avut toate atributele unui thriller de succes, care a fost la un pas să se finalizeze cu o mare surpriză.
Meciul, arbitrat de o brigadă compusă din Alexandru Prodana și Robert Toader, a fost decis de greșelile adversarei, târgumureșencele oferind gazdelor nu mai puțin de 34 de puncte (comparativ, FC Argeș a greșit decisiv 27 de puncte). A fost un meci în care Medicina și-a depășit condiția, fiind net superioară adversarei (mult mai bine clasată) la atacuri decisive (64-52), dar argeșencele au servit mai bine (10-6 la puncte direct din serviciu – ași) și blocajul a fost mai eficient (12-8 la puncte realizate din blocaj).
Primul set a început cu gazdele la conducere, de la jumătatea setului târgumureșencele preluând conducerea (10-11) și forțând desprindere pe final (de la 19-20 s-au dus la 3 puncte, diferență pe care au păstrat-o până la finalul setului: 22-25). Gazdele revin în setul 2, câștigă la 7 puncte diferență și par că au revenit în joc. În setul 3 se merge cap la cap până la jumătatea sa (13-12 pentru FC Argeș), după care are loc un veritabil cutremur: Medicina punctează de 6 ori, ajunge la 14-19 și apoi la un neverosimil 15-22, câștigând setul la 18.
Rănite în orgoliu, argeșencele încep tare setul 4, ajung la jumătatea acestuia cu 5 puncte avans (16-11) și par că rezolvă ușor final, dar Medicina revine și preia conducerea 23-22 fiind la doi pași de câștigarea paratidei (cotată ca o mare surpriză, în contextul în care târgumureșencele sunt pe ultimul loc în clasament și, practic, retrogradate). Din păcate pentru Medicina, finalul de set e gestionat mai bine de experimentatele adversare, acestea egalează la 24 și câștigă în prelungiri (27-25).
În decisiv, s-a mers umăr la umăr pe tot parcursul setului, până la 12-12, când argeșencele au un forcing mai bun și fac 3 puncte consecutive, câștigând (15-12) un meci pe care Medicina Târgu Mureș l-a avut în mână. Oricum, una dintre cele mai bune prestații din acest sezon a echipei mureșene, ca un rămas-bun de prima divizie.
Pentru învingătoare, antrenate de Cristina Mihalea Zanfir, au punctat: croata Karmen Brletić și bulgăroaica Vanya Varbanova (câte 17 puncte), sârboaicele Nina Jakić (15 puncte) și Mirjana Komlenović (11 puncte), canadianca Danielle Smith și bulgăroaica Ralina Doshkova (câte 5 puncte), Daniela Lupescu (3 puncte) și Gabriela Moala (1 punct). De la mureșence, antrenate de Pedrag Zuković, au punctat: canadianca Andrea Mitrovic (23 puncte), georgiana Laura Simoniia (22 puncte), sârboaica Sara Pavlović (16 puncte), americanca Paige Alexandra Alsten și sârboaica Milica Jovanović (câte 5 puncte), Raisa Laura Ioan (4 puncte), muntenegreanca Jelena Cvijović (2 puncte) și turcoaica Gülay Gerçek (1 punct).
Sâmbătă, 10 aprilie 2021, Medicina Târgu Mureș joacă, tot la Pitești, cu U. Cluj, echipă învinsă ieri de Belor Galați, cu 3-0.
Andrei TUDORAN