CRONICI DE MECI – 6 din 6: Avântul Reghin câștigă pe terenul “lanternei”, iar Unirea Ungheni se impune acasă

FOTBAL – LIGA A III-A. Etapa a 8-a a Ligii a III-a a adus celor două echipe mureșene încă 6 puncte, Avântul învingând, scontat, pe terenul care a semănat cu o orezărie a ultimei clasate, CS Ocna Mureș (echipa din județul Alba fiind continuatoarea Sodei Ocna Mureș), iar Unirea Ungheni s-a impus pe teren propriu în partida cu penultima clasată, Industria Galda.
Avântul, victorie fără emoții
La Ocna Mureș, pe un teren care, din nostalgie, mai păstrează un banner cu fosta stemă și denumire a clubului (Soda Ocna Mureș), Răzvan Dan a început partida cu următorul 11: Vlasa – Bugnar, S. Chirilă, Merdariu, Laczsko – P. Luca – Nimrod, R. Moldovan, Covaciu, Harko – Bujor. Un meci dominat de la un capăt la altul de Avântul, mult mai experimentați chiar dacă, la un moment dat, aveau în echipă trei juniori – Marian Șerbănaț (16 ani), Raul Moldovan (17 ani) și Răzvan Gabor (18 ani).
Cea de-a treia victorie consecutivă a reghinenilor a fost categorică: 1-4 (0-2). Ostilitățile au fost deschise de golul lui Ovidiu Covaciu, dintr-un penalty acordat în urma unui fault la tânărul Raul Moldovan, în minutul 36 Nimrod Baki ridicând scorul la 2-0. Pentru că atunci când ceva nu merge, pare că nimic nu funcționează, gazdele au ratat o lovitură de la 11 metri (prin Flaviu Chișu), iar la vestiare s-a intrat cu scorul de 2-0 pentru oaspeți.
Celelalte 3 goluri s-au înscris pe finalul meciului, în ultimele 10 minute. Întâi Vlad Bujor a ridicat scorul la 3-0 (min. 83), apoi oaspeții au redus din diferență prin Florin Socaci (min. 87), pentru ca reghinenii să închidă tabela, la 4-1, prin același jucător care a deschis-o, Ovidiu Covaciu (min. 90+3).
Scorul o păstrează pe Avântul pe locul 3, în plasa celor două echipe din fruntea clasamentului seriei a 9-a, CSO Cugir și Unirea Dej, care în această etapă s-au duelat direct, pe terenul clujenilor, care au și câștigat, la limită, 1-0. Etapa următoare, în 6 noiembrie, reghinenii întâlnesc pe teren propriu într-un derby al etapei a 9-a pe a doua clasată, Unirea Dej.
Unirea, învinge scontat
La Ungheni, nou-promovata Unirea a întâlnit Industria Galda, penultima clasată, dar meciul nu a fost chiar atât de ușor cu pare la prima vedere, Unirea venind după o înfrângere categorică, 0-5 la conjudețeana Avântul Reghin, iar cei din Alba, după prima victorie din această ediție de campionat, obținută miercuri, într-un meci reprogramat, în deplasare, 3-4 pe terenul Sănătății Cluj.
Antrenorul Adrian Pop a început meciul cu: Eremiaș – Aldea, Oprea, Birtalan, Coman, Roșca, Olteanu, Iliescu, Moț, Onețiu, Rotaru. După o primă repriză care, deși a fost foarte disputată, remarcații reprizei fiind portarii Eremiaș și Suciu, nu a schimbat tabela de marcaj, chiar în debutul celei de-a doua, Victor Caliani, introdus la pauză, reușește să deschidă scorul pentru mureșeni.
Era minutul 48 și oaspeții, antrenați de Paul Ciucă, au pornit cursa spre egalare, dar marile ocazii ale lui Petruse și Baghiu l-au remarcat pe portarul mureșean. În minutul 65, a fost rândul portarului oaspeților, Cătălin Suciu, să se remarce, acesta apărând lovitura de la 11 metri acordată pentru un fault comis de Hodea și executată de Roșca.
În fine, în minutele de prelungiri, Raul Pogăcecean (și el inspirat introdus pe teren de antrenorul Pop) liniștește situația, înscriind în urma unei acțiuni personale, la colțul lung, în minutul 90+3. 3 puncte pentru Unirea Ungheni, care își menține poziția în clasamentul seriei (locul 4) și care poate deja să se pregătească pentru deplasarea de vinerea viitoare, de la Turda, unde întâlnesc Sticla Arieșul.
Iată rezultatele complete ale etapei a 8-a din Seria a 9-a:
Unirea Dej – CSO Cugir: 1-0 (1-0)
AFC Unirea 1924 – Sticla Arieşul Turda: 2-1 (1-1)
Sănătatea Cluj – CS Hunedoara: 2-1 (2-1)
Unirea Ungheni – Industria Galda: 2-0 (0-0)
CS Ocna Mureş – Avântul Reghin: 1-4 (0-2).
* Foto: CS Ocna Mureș
Andrei TUDORAN