DECIZIE – A fost desemnat constructorul extinderii sediului administrativ al UMFST Târgu Mureș, o investiție de circa 6 milioane de lei

2
531

CONTRACT DE 6 MILIOANE DE LEI. Reabilitarea și extinderea prin mansardare a clădirii birourilor administrative ale Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) “George Emil Palade” din Târgu Mureș se va face în urma unei investiții de circa 6 milioane de lei (exact: 5.913.766,49 lei, sumă care cuprinde TVA și care este echivalentă cu aproape 1,2 milioane euro). Aceasta este suma maximă estimată de UMFST și suma oferită de câștigătorul licitației pentru executarea proiectului, unicul care a depus o ofertă conformă (au mai fost doi ofertanți, unul s-a retras, celălalt a fost descalificat).

 

Câștigătorul licitației este Actconstruct-B SRL din Nazna, firmă controlată de Lazăr Călin Bența (99%), care va trebui să finalizeze proiectul în 9 luni (2 luni sunt repartizate pentru proiectare și obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor de construire; o lună pentru verificarea tehnică și 6 luni pentru execuția lucrărilor).

 

Licitația a început în anul 2020, timp în care conducerea UMFST a modificat de 6 ori valoarea estimată totală a contractului (de la 4,58 milioane de lei + TVA la aproape 4,97 milioane de lei + TVA), pentru a obține oferte.

 

Firma câștigătoare a contractului este specializată în lucrari de construcții și în 2020 a raportat o cifră de afaceri de circa 3,3 milioane de lei (a doua cea mai mică cifră de afaceri din ultimii 8 ani), care a generat un profit net de 14.000 lei obținut cu 38 de angajați.

 

Liviu DAMIAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ