DECIZIE – Avântul Reghin și Unirea Ungheni, repartizate în Seria a 9-a a Ligii a III-a: află componența completă a seriei și noul regulament al ligii

0
394

FOTBAL. Cele două echipe mureșene care activează în Liga a III-a (județul nu are echipe de fotbal care activează în Liga a II-a și Liga Națională), Avântul Reghin și nou-promovata Unirea Ungheni 2018, au fost repartizate astăzi, 3 septembrie, de FRF, în Seria a 9-a. Vă reamintim că din acest sezon regulamentul prevede în Liga a III-a 10 serii de câte 10 echipe (față de 5 serii a câte 14 echipe, cum era în precedentele sezoane).

 

Iată cum arată Seria 9 în care vor activa echipele din județul Mureș:

 

* FC Unirea Dej

* CS Unirea Ungheni 2018

* CS Ocna Mureş

* CSO Cugir

* CS Hunedoara

* CSM Avântul Reghin

* ACS Sticla Arieşul Turda

* CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca

* AFC Unirea 1924

* ACS Industria Galda.

 

Conform noului regulament, în sezonul regulat, meciurile se vor juca în sistem tur-retur, astfel că echipele vor avea câte 18 meciuri de disputat. După terminarea sezonului regular, primele două clasate din fiecare grupă se vor califica la barajul de promovare ce se va disputa tot tur-retur, astfel:

 

B1: Locul 1, Seria 1 v Locul 2, Seria 2

B2: Locul 1, Seria 2 v Locul 2, Seria 1

B3: Locul 1, Seria 3 v Locul 2, Seria 4

B4: Locul 1, Seria 4 v Locul 2, Seria 3

B5: Locul 1, Seria 5 v Locul 2, Seria 6

B6: Locul 1, Seria 6 v Locul 2, Seria 5

B7: Locul 1, Seria 7 v Locul 2, Seria 8

B8: Locul 1, Seria 8 v Locul 2, Seria 7

B9: Locul 1, Seria 9 v Locul 2, Seria 10

B10: Locul 1, Seria 10 v Locul 2, Seria 9

 

* Precizare: în Seria a 10-a (de unde vin echipele care se confruntă cu primele două locuri din Seria a 9-a) sunt echipe din județele: Maramureș (CS Minaur Baia Mare și CS Progresul Şomcuta Mare), Cluj (ACS FC Someşul Dej), Sălaj (SCM Zalău și CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei), Satu Mare (CSM Satu Mare), Bistrița-Năsăud (ACS Unu Fotbal Club Gloria) și Bihor (ACS CAO 1910 Oradea, CS Luceafărul Oradea și CSC Sânmartin).

 

Învingătoarele acestor jocuri se vor duela între ele, tur-retur, pe baza următoarei împerecheri:

 

Învingătoarea B1 v Învingătoarea B2

Învingătoarea B3 v Învingătoarea B4

Învingătoarea B5 v Învingătoarea B6

Învingătoarea B7 v Învingătoarea B8

Învingătoarea B9 v Învingătoarea B10

Cele 5 câștigătoare promovează în sezonul 2021-2022 al Ligii a II.

 

Din Liga a III-a retrogradează în acest sezon ultimele două clasate din fiecare serie, împreună cu echipa de pe locul 8 cu cea mai slabă linie de clasament – în total vor retrograda 21 de echipe, la fel ca până acum, când erau cinci serii și retrogradau ultimele 4 locuri din fiecare grupă, cât și cel mai slab loc 12.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ