DEROGARE – S-a rezolvat: fiind săraci, Soós merge la ministrul Tánczos și plătește în rate amenda de 3,9 milioane de lei pentru necolectarea selectivă a deșeurilor

STRATEGIE. Pentru că municipiul Târgu Mureș e sărac lipit (până și lucrările care se fac acum, se plătesc în mare parte din bugetul de anul viitor), primarul Soós Zoltán vrea să negocieze politic plata în rate a amenzii de 3,9 milioane de lei pentru că nu colectează deșeurile selectiv (fapt pe care nu-l face nici acum, după ce au fost poprite conturile Primăriei pentru neplata amenzilor cauzate de încălcarea premeditată și continuă a legii). Și e încrezător că strategia va fi aprobată, pentru că aprobatorul principal e colegul să de partid, Tánczos Barna (din postură de ministru al Mediului).

 

Edilul Soós  susține că această soluție (plata în rate a amenzii) este „cea mai bună soluție pentru Târgu Mureș” și că a întreprins deja demersuri pentru aprobare, respectiv a “solicitat o întâlnire cu ministrul Mediului, domnul Tánczos Barna, la care acesta a răspuns cu toată deschiderea. Prin urmare, sunt încrezător că această întâlnire va avea loc cât mai curând posibil și că mă voi întoarce de la București cu vești pozitive pentru noi toți și cu o soluție fezabilă”.

 

Amenda de 3,9 milioane de lei pentru necolectarea selectivă și reciclarea deșeurilor (în fapt o taxă penalizatoare impusă de UE, prin Administrația Fondului pentru Mediu – numită: taxa pe economie circulară) a fost primită de administrația urbei pentru perioada 2017-2019. Nefiind plătită, Primăriei i-au fost poprite conturile. Pentru 2020 urmează să vină altă amendă, de circa 2,5 milioane de lei, a precizat tot primarul Soós – sigur, nici pentru aceea nu o să fie bani.

 

Și pentru 2021 va veni o amendă, pentru același lucru, dar asta nu ne interesează acum, pentru că mimăm că nu știm, ca-n filmele cu proști în care evidențele sunt ignorate. În consecință, ignorându-le, nici nu se face nimic pentru a nu mai plăti amenzi pentru încălcarea legislației europene de mediu, în Târgu Mureș și acum gunoiul menajer fiind aruncat de-a valma, neselectat, nereciclat.

 

Cătălin VISCHI

1 comment
  1. Problema datoriilor se poate rezolva doar prin colectarea 100% a taxelor si impozitelor si ,recuperarea banilor de la vinovati cu ajutorul institutiilor statului abilitate pentru lichidarea escrocheriei si a jafului banilor publici. ..Intrucat aceste datorii se datoreaza fostei administratii este clar ca aceste institutii ale statului nu si-au facut treaba desi au fost si sunt si in prezent platiti regeste din bani publici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare