EFECTELE PANDEMIEI – Eximtur, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa agenţiilor de turism, şi-a închis agenția din Târgu Mureș

TURISM. În perioada crizei pandemice, Eximtur, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa agenţiilor de turism, şi-a închis 8 din cele 22 de puncte de lucru, printre care și cel din Târgu Mureş. Conform Ministerului Economiei, în perioada pandemiei (aprilie-iulie) au fost radiate la cererea operatorilor 38 de agenții de turism sau puncte de lucru ale acestora, ca urmare a scăderii vânzărilor cu peste 90% din timpul stării de urgență (estimare a jucătorilor din piața turismului).

 

Prima agenție Eximtur din Târgu Mureș a fost deschisă în 2012, sub franciză, fiind operată de Promo Tours, care şi-a încheiat activitatea în 2015, ulterior, în decembrie 2018, fiind deschisă agenția proprie (înregistrată ca punct de lucru) din Piața Victoriei nr. 24 (din incinta Mall Romarta), aceasta fiind radiată la cererea operatorului (la sfârșitul lunii aprilie 2020).

 

Conform Eximtur, controlată de președintele Lucia Nora Morariu, acum rețeaua este formată din 15 de agenții de călătorie, 9 agenții proprii și 6 agenții francizate, toate acestea fiind localizate în 11 orașe din țară (București, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu, Suceava, Constanța, Iași, Mediaș, Alba Iulia, Hunedoara și Reșița).

 

Liviu DAMIAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare