EXCLUSIV – Deși în 2019 compania monopolistă Aquaserv le-a vândut mureșenilor mai multă apă decât oricând, a raportat un profit de 3 ori mai mic

CONTRAPERFORMANȚĂ. În anul 2019, compania Aquaserv a vândut celor peste 300.000 de clienți cea mai mare cantitate de apă din întreaga istorie a firmei: aproape 17,5 milioane de metri cubi. Implicit, firma a avut cele mai mari venituri din istoria sa: aproape 111,7 milioane de lei (echivalentul a peste 23,5 milioane de euro, adică aproape 2 milioane de euro pe lună).

 

Comparativ cu anul 2018, veniturile Aquaserv au fost mai mari cu 2,33 milioane de lei, însă profitul raportat este mai mic de aproape 3 ori. Scrierea de față prezintă situația și analizează cauzele care au dus la această contraperformanță economică la o firmă controlată de Municipiul Târgu Mureș din postură de acționar majoritar și decident principal și, în plus, o societate comercială care are monopol pe un serviciu public vital.

 

Subliniere: în mai 2019, probabil pentru performanțele economice, reprezentanții acționarilor le-au majorat cu 20% indemnizația celor din Consiliul de Administrație al Aquaserv, iar aceștia, la rândul lor, le-au majorat cu 15% salariile directorilor companiei (detalii, într-un articol msnews AICI), astfel că acum directorul general Sorin Daniel Lazăr (subaltern politic al lui Dorin Florea și Claudiu Maior în ALDE, gratulat cu un post de vicepreședinte al filialei municipale) câștigă un salariu brut de 13.800 de lei, iar directorul economic directorul economic Takacs Elek, un salariu brut de 12.650 de lei. În plus de salarii, șefii Aquaserv (sunt 5 directori) primesc beneficiile stabilite de Consiliul de Administrație, precum și un premiu anual.

 

2019, faptele

 

În 2019, operatorul de apă-canal Aquaserv SA Târgu Mureș a vândut mureșenilor cu peste o jumătate de milion de metri cubi de apă mai mult decât în 2018, ajungând la un total de 17.415.688,55 metri cubi de apă. În bani, anul trecut Aquaserv a vândut apă cu peste 1,6 milioane de lei mai mult decât în anul 2018, ajungând să încaseze doar din vânzarea de apă aproape 60,4 milioane de lei.

 

Împreună cu serviciul de canalizare, Aquaserv a facturat în 2019 aproape 103 milioane de lei, cu peste 3,2 milioane de lei mai mult decât în 2018. Procentual, a facturat cu 3,25% mai mult decât în urmă cu 2 ani (tarifele în cei 2 ani, 2018 și 2019, au fost aceleași).

 

Însă Aquaserv nu încasează bani doar din vânzarea de apă și serviciul de canalizare, așa că e important să reținem suma totală a veniturilor companiei pe anul 2019: 111.683.351 lei (cu 2,33 milioane de lei mai mult decât în 2018).

 

Suma este echivalentul a peste 23,5 milioane de euro (aproape 2 milioane de euro pe lună) – calcul a fost făcut la cursul mediu anual al monedei europene (4,7452 lei/1 euro). Oricum, suma e mai mică cu 1,5 milioane de lei decât a prognozat Aquaserv că va încasa în 2019, dar asta e o problemă a acționarilor (protectori și pacifiști în spețe similare).

 

Concluzie: anul trecut, Aquaserv a avut venituri cu 2,13% mai mari decât în 2018, dar a realizat un profit net cu 64,13% mai mic – de 3,75 de milioane de lei (profit net 2018: 10,46 milioane de lei).

 

2019, explicațiile

 

Cum explică Aquaserv că în 2019, deși a avut încasări mai mari cu 2,13%, a avut doar 35,87% din profitul anului trecut (adică cu ceva mai mult de o treime)? Păi, ei spun că au avut cheltuieli mai mari cu 11% decât în anul precedent. Respectiv, au crescut cheltuielile cu: angajații (cu aproape 14%); cele externalizate (pază, reparații/mentenanță, asigurare – cu 10%); de exploatare cu apa și energia (cu 13,3%), cu amortizarea (cu 13,8%).

 

Ciudat e că toate aceste cheltuieli sunt motivate de punerea în funcțiune a noilor investiții, însă într-o piață economică normală investițiile sunt făcute pentru a crea plus valoare.

 

Ideea de bază e că investițiile nu doar au consumat mai mulți bani din pușculița Aquaserv, ci au și adus mai mulți bani. Atât doar că pe balanța economică, Aquaserv a pus mai mult pe talerul costurilor decât pe cel al beneficiilor. Adică s-a “întins” mai mult decât a făcut-o în anii precedenți, rezultând cel mai mic profit net din ultimii 6 ani (ultima dată când Aquaserv a obținut un profit mai mic de 3,7 milioane de lei a fost în 2013, anul în care a avut și cel mai mare număr de angajați).

 

Ce se întâmplă cu profitul

 

Conform statutului societății Aquaserv, destinația profitului este decisă de reprezentanții acționarilor. Firma monopolistă este controlată de municipiul Târgu Mureș, însă are 8 acționari: Târgu Mureș 81,73%, Reghin 4,22%, Consiliul Județean 3,96%, Sighișoara 3,76%, Târnăveni 3,06%, Luduș 1,65%, Cristuru Secuiesc (jud. Harghita) 1,00%, Iernut 0,60%.

 

Cei 8 acționari împart 75.755 de acțiuni, partea leului aparținând municipiului Târgu Mureș (61.917 acțiuni) – ceilalți 7 acționari dețin un număr de acțiuni după cum urmează: Reghin 3.198, CJ Mureș 3.000, Sighișoara 2.850, Târnăveni 2.320, Luduș 1.250, Cristuru Secuiesc 760, Iernut 460.

 

La vot, însă, nu contează decât un singur lucru: ce vrea reprezentatul municipiului Târgu Mureș, votul acestuia având o pondere, conform statutului, de 51%. În consecință, municipalitatea reședință de județ controlează Aquaserv.

 

Anul trecut, trebuia să se împartă acționarilor 10,5 milioane de lei, dar nu s-a împărțit decât o jumătate de milion de lei, pentru că așa a decis Târgu Mureș. De ce a decis așa? Pentru că 9,5 milioane de lei din profitul net a fost alocat pentru acoperirea pierderilor contabile survenite din corecții contabile.

 

Acele pierderi au fost cauzate exclusiv de… municipiul Târgu Mureș, care a refuzat să-și plătească o datorie către Aquaserv, spunând că aceasta s-a prescris (datoria a fost cauzată de faptul că o perioadă, municipalitatea/Primăria n-a vrut să mai plătească apa-canalul și n-a plătit, însă firma a fost obligată de Camera de Conturi Mureș să înscrie datoria municipalității în contabilitatea societății – aveți detalii despre speță AICI). Banii pentru a acoperi dauna au fost luați din profitul tuturor… și nimeni n-a zis nimic.

 

Restul profitului a fost repartizat așa: o jumătate de milion de lei ca sursă de finanțare a Aquaserv (un fel de bonificație din partea stăpânului că i-a ținut partea în fața partenerilor săraci) și o jumătate de milion s-a împărțit clasic, în conformitate cu numărul de acțiuni deținut de fiecare UAT, pentru o acțiune fiind stabilită ca dividende suma de 6,78 lei.

 

Ce se întâmplă în 2019 cu profitul, cel mai mic din ultimii 6 ani? Păi, 1,67 de milioane de lei rămâne la Aquaserv, iar puțin peste 2 milioane de lei se împart ca dividende acționarilor (pentru o acțiune fiind stabilită suma de 27,46 lei), din care 1,7 milioane de lei merge în pușculița publică a stăpânului primordial (municipalitatea/Primăria Târgu Mureș), iar ceilalți 7 acționari împart ce rămâne.

 

Cătălin VISCHI, Liviu DAMIAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare