EXCLUSIV – Pe ce loc se situează Aeroportul Transilvania în clasamentul național al traficului de pasageri în 2019: câți pasageri au avut anul trecut

0
602

DATE OFICIALE. Dacă punem la socoteală și aeroportul din Tulcea, unde în tot anul trecut au aterizat/decolat 99 de pasageri, adică aproape unul la 4 zile, în România există 17 aeroporturi funcționale.

 

Din acestea, conform datelor oficiale centralizate de Asociația Aeroporturilor din România (AAR), Aeroportul Internațional Transilvania se situează în clasamentul național al traficului de pasageri pe locul 9 din 17 (după aeroporturile Otopeni, Cluj, Timișoara, Iași, Sibiu, Craiova, Bacău și Suceava), în 2019 având un trafic total de 179.066 pasageri. Adică, 490 oameni s-au îmbarcat sau au debarcat de pe/pe aeroportul mureșean în fiecare zi a anului trecut. Pentru comparație, primele 8 aeroporturi din România au un trafic minim de peste 430.000 de pasageri, iar primele 4, de peste 1,3 milioane de pasageri/an.

 

În 2019, conform citeriilor de performanță inițiale, impuse de Consiliul de Administrație, aeroportul mureșean trebuia să aibă un trafic de peste 400.000 de pasageri, însă, în urma solicitării conducerii aeroportului (controlate de Peti Andrei/Peti András), pentru menținerea subvenției financiare din bugetul județului (în 2019 a fost de 4,8 milioane de lei), s-a decis ca traficul de pasageri să se încadreze în 2019 sub 200.000 de pasageri, respectiv 153.034 de pasageri. În acest an, traficul de pasageri pe Aeroportul Transilvania este estimat la 183.641 de pasageri (din același motiv, posibilitatea primirii ajutorului de stat).

 

În 2019, pe Aeroportul Transilvania au fost curse regulate internaționale (către Budapesta, Dortmund, Londra și Memmingen – aeroportul nu are curse regulate interne) și mai multe curse neregulate (chartere sezoniere spre Antalya, Hurghada și Heraklion).

 

Vali STOICA



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here