EXCLUSIV – Pentru că Peti Andrei a desființat postul de director general, Aeroportul Transilvania îi plătește periodic despăgubiri lui Petru Runcan

AEROPORTUL TRANSILVANIA. Fostul director al Aeroportului Transilvania din perioada 1992-2012, Petru Ștefan Runcan, a remis redacției msnews câteva lămuriri în privința unui articol publicat cu un an în urmă.
Pentru că în scrierea lui Runcan sunt conținute informații extrem de importante (unele cu repercusiuni asupra situației financiare a singurului aeroport din județul Mureș, care este susținut, în permanență, din banii județului), publicăm integral reacția celui care a condus timp de 20 de ani aeroportul din Mureș, deși aceasta nu contestă niciun aspect conținut de articolul publicat de msnews în urmă cu un an. Iată scrisoarea lui Runcan…
“Am fost sesizat de existența unui articol semnat de către dvs., cu titlul “CONFLICT – Aeroportul Transilvania din Târgu Mureș și-a dat în judecată fostul director”, publicat în 24 august 2018 (n.n., aveți articolul AICI), care mă privește direct, fapt pentru care, nu ca drept la replică, întrucât consider că articolul se dorea a fi o știre, ci mai mult – așa cum este și motto-ul dvs. – din respect pentru informație, vă rog să faceți corijările care se impun, întrucât:
1) Petru Ștefan Runcan a fost director general la Aeroportul din Târgu Mureș în perioada 1992-2012, iar din 2013 și până în prezent instanțele de judecată au decis repunerea mea ca director general aeroport și plata de despăgubiri până la data reîncadrării efective pe postul deținut. Cum Peti Andrei a desființat în 2013 postul de director general aeroport, ca să nu pună în aplicare sentințele (iar el are titulatura de administrator executiv, nemaifiind în organigrama aeroportului postul de director general), realizez executări periodice pentru despăgubiri.
2) Peti Andrei a intentat nu unul, ci cinci (!) procese împotriva mea privind recuperarea presupuselor pagube constatate de Curtea de Conturi Mureș în inspecția din 2013, la care l-am chemat în garanție întrucât el este autorul confecționării presupuselor pagube (el a semnat fără obiecțiuni Raportul Curții, deși i s-au adus acte dovedidoare că paguba nu există și tot el a pus în situație delicată Curtea de Conturi neluând măsuri în termen de 6 luni pentru recuperarea presupuselor pagube).
De altfel, aferent acelui raport faimos al Curții de Conturi din 2013, Peti Andrei a intentat peste 32 de acțiuni în instanțele de judecată împotriva unor persoane fizice (angajați și foști angajați ai aeroportului) și a unor societăți comerciale aflate în relații contractuale cu aeroportul pentru recuperarea presupuselor pagube.
De menționat că, într-un final, Peti Andrei a contestat în instanțele de judecată Raportul Curții de Conturi realizat în 2013, pe care și l-a însușit prin semnarea lui fără obiecțiuni în ceea ce înseamnă presupusele pagube constate, dar instanțele de judecată au respins acțiunea pe considerent că aceasta era tardivă, fiind prescrisă.
Este curios cum Peti Andrei continuă să utilizeze discreționar și fără discernământ fondurile aeroportului, plătind sume uriașe pentru: onorariile către casele de avocatură care le susțin cauzele în instanțele de judecată, plata cauțiunilor, plata taxelor judiciare și plata cheltuielilor de judecată (întrucât în peste 95% din acțiunile intentate împotriva persoanelor și societăților comerciale au fost pierdute).
Cât privesc acțiunile îndreptate împotriva mea, una a fost tranșata în prima instanță, fiind respinsă pe motiv de tardivitate în afara perioadei de prescriere, iar celelate sunt în diferite faze de administrare. Dar, ce este mai important: există o hotărâre definitivă și irevocabilă conform căreia Peti Andrei este reținut ca și garant în recuperarea presupuselor pagube, situație adusă în atenția Consiliului Județean Mureș.
Cu deosebite considerațiuni,
Petru Ștefan Runcan – expert internațional aviație
Târgu Mureș, 29 august 2019”.
Cătălin VISCHI