Extinderea schemei de plafonare pentru energie: posibilă până în 2026

ENERGIE. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a indicat că Schema de compensare – plafonare pentru energie ar putea fi extinsă până în 2026. Într-o conferință de presă, acesta a menționat că se așteaptă la un răspuns definitiv în maximum două săptămâni.

„Avem în acest moment o schemă care funcţionează şi a asigurat o stabilitate pentru clientul final şi asta a fost foarte important. A asigurat şi o predictibilitate pentru restul anului. E adevărat, am întâmpinat dificultăţi pe partea de compensare a furnizorilor, acolo unde datoriile sunt semnificative la Ministerul Energiei şi cred că vorbim de undeva la 1,5 – 1,6 miliarde lei. În acest context, noi am luat în calcul faptul că preţurile din piaţă au scăzut şi atunci urmărim, împreună cu ANRE, o formulă de ajustare a schemei de compensare – plafonare, care să reflecte aceste preţuri mai mici din piaţă şi care să se simtă şi la nivelul românilor. În niciun, caz preţurile nu vor creşte la consumatorul final„, a subliniat Burduja.

Întrebat dacă schema de compensare – plafonare ar putea fi prelungită și după luna martie a anului următor, ministrul Energiei nu a exclus această posibilitate. „Există posibilitatea prelungirii schemei de plafonare până în 2026, dar nu doresc să mă pronunț. Așteptăm un răspuns definitiv în maxim două săptămâni și vom comunica cu Comisia Europeană cu privire la acest aspect„, a menționat ministrul.

În prezent, este în vigoare o schemă de plafonare a prețurilor la energie care urmează să expire la 31 martie 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare