FOTBAL – Avântul Reghin, singura reprezentantă a mureșenilor în faza a doua a Cupei României, joacă în deplasare cu „continuatoarea vechii Gloria Bistrița”

COMPETIȚIE. Miercuri, 15 august 2018, de la ora 17.30, în cadrul fazei a doua a etapei naţionale a Cupei României (28 de meciuri între echipele câștigătoare ale fazei I și ale celor care au evoluat în ediţia precedentă a competiţiei în Liga a III-a), județul Mureș este reprezentat de o singură echipă, CSM Avântul Reghin, care va întâlni, în deplasare, în meci eliminatoriu, ACS Unu Fotbal Club Gloria Bistrița.

 

Echipa bistrițeană, din postură de “continuatoare a vechii Gloria Bistrița”, s-a calificat în Liga a III-a fără joc – meciul de baraj cu AS Energia Negreşti Oaş a fost anulat, echipa sătmăreană neîndeplinind condiţiile de participare pentru promovare. ACS Unu Fotbal Club Gloria Bistrița este condusă de Ioan Horoba și îi are ca membri fondatori, în afara fostului președinte al Gaz Metan Mediaș, pe Bogdan Florea, Sergiu Mândrean, Horațiu Horoba și Valer Someșan.

 

În prima fază a Cupei României, echipa din Reghin a dispus cu 5-1, în deplsare, de Mureșul Rușii Munți, iar Unu FC Gloria a câștigat meciul de pe teren propriu cu Unirea Dej (2-1). Faza a III-a a competiției este programată în 29 august 2018.

 

Andrei TUDORAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare