Dan Ștefan Sîmpălean

GREU DE DEMIS – Al treilea cântat al cocoșului politic: Dan Sîmpălean, demis a treia oară din funcția de manager al Spitalului Clinic Judeţean Mureş

EDITORIAL. Funcția de manager al celui mai mare spital din județul Mureș seamănă cu saga cinematografică „Greu de ucis” („Die Hard”), ajungând la episodul al treilea: „Cu o răzbunare” („With a Vengeance”). În distribuția remake-ului de pe malul Mureșului, „Greu de demis”, tânărul stomatolog liberal Dan Sîmpălean în joacă pe Bruce Willis (John McClane), fostul primar din Sovata, udemeristul Péter Ferenc pe Jeremy Irons (Simon Peter Gruber), iar fostul electrician din Harlem (Samuel L. Jackson) – în film, Zeus – e jucat de justiția mureșeană, pusă să regleze dreptatea și baletând-o când la unul când la altul.

 

Ca și Willis, și Sîmpălean (bine, comparația stârnește hohote, știu pentru că procedez și eu în consecință, din această cauză tastând sacadat) este suspendat din funcție, cu amendamentul că, în acest ritm de executare politică a ejectării sale, care și-a dovedit deja dacă nu impotența, măcar sterilitatea, pe stomatolog o să reușească politrucii de la PSD + UDMR = love să-l transforme, absolut nemeritat, în martir biblic.

 

Deci, știrea-i asta: l-au dat afară (a treia oară!) – în contrapartidă, Sîmpălean a intrat în rândul traseiștilor politici, plecând de la PNL, care nu-i mai poate oferi protecție, la ALDE, în funcția de vicepreședinte al filialei județene – însă vă invit să vizionați calendarul acestei serii de acte administrative, fiind cel puțin de semnalat strategia defectuoasă prin care, după ce politicienii l-au cocoțat în funcție, tot ei nu mai știu cum să-l coboare.

 

17 septembrie 2015, penelistul Dan Ștefan Sîmpălean (36 de ani) este numit cu titlu interimar – politic (guverna USL-ul, iar la împărțeala posturilor de conducere unitatea spitalicească a revenit PNL Mureș) – în funcția de manager al Spitalului Clinic Judeţean Mureş. 18 ianuarie 2016, Sîmpălean este numit manager plin (participă la concurs, singur, evident, câștigă). Intră în dizgrație după retragerea liberalilor din barca puterii. Pesediștii și udemeriștii locali decid să-l schimbe și pe reprezentantul celor care i-au trădat retrăgându-se în opoziție. Le trebuie postul pentru a-și gratula un fidel – normal, post important în sistemul județean de sănătate, care era ocupat de un proscris politic.

 

În 4 august 2017, este emisă o dispoziţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, Péter Ferenc, prin care este dispusă încetarea mandatului şi a contractului de management în funcţia de manager interimar al Spitalului Clinic Judeţean Mureş a lui Dan Ștefan Sîmpălean. Așadar, Sîmpălean este demis prima oară, fiind înlocuit din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean Tîrgu Mureș. În 16 august 2017 contestă decizia la instanța de contencios administrativ (de la Tribunalul Mureș) și în 27 octombrie 2017 este repus în funcție.

 

CJ Mureș atacă decizia Tribunalului cu recurs și… în 14 decembrie câștigă (la Curtea de Apel Tîrgu Mureș). Rezultat: Sîmpălean e demis din nou, a doua oară, prin decizie definitivă. Dar nu renunță.

 

Deschide un nou proces împotriva președintelui CJ Mureș (primul îi avea ca pârâți pe CJ Mureș și Spitalul), tot la secția contencios administrativ a Tribunalului pentru anularea (în primele procese cerea suspendarea) executării deciziei din august 2017. În 6 februarie 2018, Tribunalul dispune suspendarea executării dispoziţiei din august emise de Péter Ferenc, până la soluţionarea definitivă a acţiunii. Rezultă: Sîmpălean revine în funcție.

 

În 17 mai 2018, vine și soluționarea definitivă a Tribunalului Mureș: Sîmpălean trebuie repus în funcția de manager (decizia nu este definitivă). 16 iulie 2018, în sfârșit prima tentativă de ejectare politică corect gestionată administrativ: în urma evaluării activității, oamenii lui Péter Ferenc îi dau notă prostă lui Sîmpălean, iar președintele CJ Mureș îl demite din nou, a treia oară, semnând o dispoziție (nr. 355) prin care-l numește manager interimar, până la concurs, pe eternulinterimar Ovidiu Gîrbovan.

 

Oficial, lui Sîmpălean i se reproșează că nu a implementat proiectul de edificare a buncărului care va adăposti noul RMN al secției Oncologie, că există riscul de a se pierde aparatura (finanțată printr-un program al Ministerului Sănătății). Bonus: clădirile (cele 17!) ale spitalului mastodont sunt într-un stadiu dezastruos, Sîmplălean nefăcânnd nimic în acest sens (el zice că a făcut: solicitări, proiecte etc., dar nu a fost sprijinit administrativ de politicienii decidenți).

 

23 iulie 2018, Péter Ferenc face recurs. Se intră în vacanță judecătorească. Concluzie: Sîmpălean a fost înlocuit, a treia oară de la pupitrul cu butoane al celui mai mare spital din județ. De pe site-ul spitalului a și fost radiat, însă pe cel al CJ-ului încă mai figurează ca manager – o altă dovadă a latenței cu care acționează administrația județeană.

 

Cătălin VISCHI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare