Guvernul interimar, convocat vineri în ședință extraordinară. Măsuri urgente pentru închiderea PNRR

PNRR. Guvernul interimar se reunește vineri, 28 august, de la ora 13:00, într-o ședință extraordinară, în format hibrid. Executivul urmează să adopte mai multe hotărâri necesare pentru închiderea operațională și financiară a Planului Național de Redresare și Reziliență.
Reuniunea are loc în contextul în care Parlamentul a adoptat recent proiectul de lege privind închiderea operațională și financiară a PNRR, iar termenul-limită pentru accesarea fondurilor aferente programului este 31 august.
Guvernul trebuie să stabilească măsurile necesare pentru finalizarea investițiilor care mai pot fi încadrate în termenul de finanțare. Proiectele încheiate până la sfârșitul lunii august vor putea beneficia de fondurile nerambursabile alocate prin PNRR.
În schimb, lucrările care nu vor fi finalizate până la expirarea termenului nu vor mai putea primi finanțare prin acest mecanism. Continuarea lor va trebui asigurată din alte surse, inclusiv din bugetele autorităților locale.
Premierul interimar Ilie Bolojan a avut joi o teleconferință cu prefecții și reprezentanții serviciilor responsabile cu emiterea avizelor la nivel județean. Discuțiile au vizat urgentarea procedurilor și măsurile necesare pentru ca un număr cât mai mare de investiții să poată fi finalizat și decontat în termen.
Ședința extraordinară de vineri vine la numai o zi după reuniunea săptămânală a Executivului și reprezintă una dintre ultimele etape administrative înaintea închiderii PNRR și a expirării termenului stabilit pentru accesarea fondurilor europene.



