ÎNTÂRZIERE – A fost amânată a treia oară desemnarea constructorului centurii rutiere a municipiului Sighișoara, contract în valoare de 320 de milioane de lei

0
255

CENTURA RUTIERĂ SIGHIȘOARA. Desemnarea unui câștigător al contractului pentru proiectarea și execuția centurii rutiere a municipiului Sighișoara (denumirea oficială: „Varianta de Ocolire Sighișoara”) a fost amânată a treia oară de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA, care derulează proiectul prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov.

 

După ce inițial termenul de finalizare a evaluărilor tehnice și financiare ale celor 7 oferte (despre care aveți detalii AICI) a fost 24 decembrie 2021, apoi acesta a fost prelungit până la 7 februarie 2022, după care a urmat o nouă prelungire a verdictului, 21 martie 2022, iar acum o altă prelungire: 4 mai 2022 (la peste 11 luni de la inițierea licitației și la 8 luni de la finalizarea perioadei de depunere a ofertelor).

 

Așadar, procedura privind desemnarea executantului a rămas în desfășurare, iar contractul, estimat la o valoare de 320,54 milioane de lei, poate fi semnat cel mai devreme prin iunie 2022 (în condiții ideale, dacă rezultatul licitanției nu va fi contestat).

 

Contractantul va avea la dispoziție 38 luni (3 ani și 2 luni) pentru finalizarea lucrării (sunt repartizate 14 luni pentru proiectare și 24 luni pentru execuția propriu-zisă). Lucrarea va trebui garantată cel puțin 3 ani.

 

Centura rutieră a Sighișoarei este proiectată cu o lungime de 13 kilometri, pe traseu urmând să se construiască un pasaj (pentru traversarea căii ferate București – Brașov – Sighișoara – Mediaș – Cluj și a drumului național DN13), un pod (peste râul Târnava Mare și pârâul Satului) și un viaduct. De asemenea, pe porțiunea variantei de ocolire sunt prevăzute două parcări (câte una pe sens), cu 20 de locuri de parcare pentru autovehicule grele și 20 pentru autoturisme.

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ