JURNAL DE CĂLĂTORIE – Portugalia: Lisabona, sau atunci când te îndrăgostești de o curtezană enigmatică (3)

PORTUGALIA. Nu m-am putut abține. Era extrem de dificil, dacă nu imposibil să nu revin în Lisabona, așa că în acest periplu inițiatic am văzut-o de trei ori. Dar n-ai cum s-o-nveți, doar e o metropolă de 3 milioane de locuitori și 85 de kilometri pătrați. Pe Lisabona poți doar s-o admiri, să respecți și s-o iubești… Nu e o matroană, e curtezană de cinci stele din stabilimentul de lux al atât de frumoasei Portugalii. Răpitoare. În tot, chiar și-n micile și inerentele defecte – pentru că nu s-a inventat perfecțiunea, aceasta rămânând o himeră.

Din goana calului am oprit o clipită la similarul Ghencea din Lisabona: Luz, din cartierul militar al capitalei Portugaliei. Pentru fanii lui Benfica și Sporting: Stadio da Luz. Comercialul a învins tradiția și aici, vânduți către Emirates… Dar vulturul tronează, în continuare, maiestuos ca un simbol al libertății.

Am văzut Torre de Belém, declarat în 7.07.2007 una din cele 7 minuni ale Portugaliei. Impunător fort la Atlantic… Ș-am ascultat tumultul împreunării, acolo unde Tejo (Tagus) se varsă în ocean. Ș-am ascultat fado în Alfama, într-o seară fierbinte de octombrie – pour les connaiseurs, pentru cei care mai simt, iubesc, tremură-n interior, pasional, și știu sau iubesc muzica trăită la intensitate maximă de soțiile-ndrăgostite ale marinarilor plecați de prea mult timp pe mare.

Și a fost intens, cu lacrimi, muzică și frumos, cu Marta Soares și trupa lui Rui Cabo, cel care a reinventat pasiunea izbucnind cu chitara portugheză de s-a auzit de acolo, din vestul țării, până-n estul îndepărtat al Peninsulei Iberice. O segredo – obligatoriu: dacă ajungi în Portugalia, fă pe naiba-n praznic să ajungi în Lisabona și să-ți petreci seara-noaptea-n Alfama, cartierul unde s-a cântat prima oară fado și singurul care a rezistat devastatorului cutremur de la 1755, care-a distrus întreg orașul. E o experiență unică.

Și să mergi și-n Rossio, vechiul cartier din apropierea malului uriașului, dar atât de calmului Tejo. Acolo, în vastul centru istoric al capitalei Portugaliei, am avut privilegiul să hoinăresc fără teama rătăcirii și tot acolo mi-am spus că dacă n-ar exista turiștii, Lisabona ar fi mai frumoasă, dar n-ar ști nimeni asta, cu excepția localnicilor (senzaționali sunt portughezii ăștia, și o fac dintr-un mod atât de natural!). Ș-apoi să te oprești la Casa Brasileira, un soi de patiserie (pastileria, cum îi spun localnicii) pe care-am descoperit-o pe Rua Augusta, perindându-mă fără țintă-n prin mirificul Rossio, cartier vechi al Lisabonei, edificat în urmă cu mai bine de șapte secole. Fac ăia niște croissante!

Dacă te grăbești și vrei să vezi Lisabona, o să ți se recomande să mergi în cartierul Baixa (în Orașul de Jos, care-i inima Lisabonei) și să urci cu Elevador de Santa Justa (un lift proiectat de ucenicul lui Gustave Eiffel, inginerul Raul Mesnier de Ponsard din Porto, și edificat în anul 1902, funcțional și astăzi). Acolo, în Baixa mai ai o alternativă de a vedea pe repede înainte orașul: Castelul São Jorge, situat pe cea mai înaltă colină a Lisabonei. Eu îți recomand, însă, să mergi în ambele locuri, dar să nu te grăbești. Ia-ți timp pentru Lisabona.

Cătălin VISCHI