JURNAL DE CĂLĂTORIE: Portugalia – Portimão și Alvor, arhitectură și istorie (2)

PORTUGALIA. Sunt suficiente proverbe care se potrivesc zilei de azi. Nu le amintesc pentru că încă reușesc să-mi păstrez neîntinat neobișnuitul calm serenisim. Și pentru că mi se descărca bateria telefonului (a treia oară azi) :). Cert e că e trecut de ora 19, se înserează și încă n-am făcut joncțiunea cu norocosul de Raoul. N-am făcut-o în Faro (nu intru în detalii și complicații pentru că-n public înjur rar), am stabilit să o facem în Portimão, pe cheiul Prințul Henrique, lângă un palmier care, spre deosebire de Mamaia noastră, refuză să se usuce.

E un orășel… alb, Portimão ăsta, cu o faleza faină, pietruită, a cărei liniște o tulbură doar albatroșii obraznici și înfometați ș-un vas de “pirați” care a arborat și capul de “mort” și drapelul Portugaliei, deopotrivă. Mă gândesc să mai scriu seara-noaptea ceva, după ce mi se accentuează stima față de maiestuosul Atlantic. Sper să apucăm ș-un Porto, să-mi scot din papilele gustative amăreala celor nouă cafele băute azi… nu-mi mai număr orele de nesomn, în fond, după viața asta o să avem cu toții una-n care să dormim.

Joncțiunea

Târziu, în crucea nopții, aproape de ora 23 (ora 01.00 în România), am ajuns, gata “joncționați”, în Alvor, fost orășel pescăresc, ridicat acum la rang de “vânare de vânt” în turismul mondial datorită celei mai largi plaje din sudul Portugaliei. Astăzi scriu despre arhitectura care s-a dezvoltat într-un stil amalgamat și ciudat și, sigur, despre plaja de aur a Alvorului, acolo unde dimineața devreme, așa abia treziți, ne vom scufunda în Atlanticul de azur.

Înainte, însă, ne-am hrănit cu vită gătită-n stil iberic (dar, la foamea pe care o aveam, ne puteau hrăni și cu carton presat, era același lucru, simțurile gustative nu răspund la oboseală), am prestat discuții despre strategiile prin care vom găsi Marea Stâncă Găurită din Prainha, stropite cu un Foral de Albufeira provenit din podgoriile din Tinto din urmă cu cinci ani, un cupaj de Shiraz, Cabernet, Touriga și Aragonez – bun-bun, recunoaște și Raoul, pentru că eu l-am ales 🙂 dintr-unul din numeroasele magazine de specialitate din zonă (ajungem la concluzia: beau portughezii aștia, ceva de speriat, dar noi nu suntem ușor de speriat… moroșeni!).

Încă am în fața ochilor imaginea palmierilor înșirați militărește pe faleza din Portimão, împodobiți de lumini ca niște brazi de Crăciun (iluzie optică, sigur) și căsuța noastră din Alvor, scufundată-n noaptea-n care ne întoarceam să dormim, măcar într-o vreme, târziu, în noapte, când în țară e deja dimineață. Înainte de poveștile serii: Keep calm and be Atlantic (not Pacific)!

Alvor

Atunci când ești în Alvor și te gândești ce Doamne-iartă-mă n-ai făcut bine și pașii absenți te poartă pe fosta Travessa da Rua do Poco, vlăguită uliță-n pantă – astăzi, strada poartă numele poetului Antonio Aleixo – te poți izbi, cu mirare, de un micuț edificiu al cărei fațadă este complet acoperită cu mozaic. Imediat după acea clădire-curcubeu, un portic ce poartă deasupra inscripția Parque Infantil do Castelo. Băi, ăștia au făcut în curtea interioară a unui castel năruit de timp și războaie un… parc de joacă pentru micuți! Hai să-l vedem…

Leagăne, tobogane, căsuțe, toalete (speciale pentru copii – băieței, fetițe -, dar și pentru mămici și tătici, semn că portughezii se gândesc la toate, deși par aerieni în calmul lor molipsitor, aproape ardelenesc). În acea curte interioară, afli ușor următoarele: Castelul Alvor a fost edificat în secolul VIII, de arabi, fiind restaurat și mărit în secolul XIV, în timpul domniei Regelui Dinis al Portugaliei și Algarvelui. Dacă privești atent zidurile, observi posturile de pază aproape intacte și chiar o intrare excelent conservată (e intrarea principală, situată pe latura nordică a edificiului).

Planul castelului e sub forma unui… corn. Și o picanterie: cel mai important moment reținut de istorie e bătălia din 1189, când localnicii s-au închis în castel și au rezistat eroic în fața unei strașnice ofensive maure. Momentul a fost rememorat în 1989, când copiii de la grădinița municipală au făcut un mozaic care celebra 800 de ani de la momentul istoric al stăbunilor lor. Interesant, cred. Și nici nu te mai gândești la ce n-ai făcut bine :).

Orașul suie și coboară, ca un carusel extrem de vesel colorat, înțesat de palmieri (de parc-acolo s-a desfășurat Campionatul Mondial de plantat palmieri), cu o faleză nesfârșită, ce-nsoțește Atlanticul și care e edificată doar din… lemn – localnicii îi spun Passadiço da Praia de Alvor. E un orășel turistic (foarte mulți britanici, de altfel sunt zeci de mici restaurante care și-au modificat meniul în acest sens) dar mai puțin gălăgios, în permenentă schimbare (se construiesc multe edificii turistice, hoteluri, pensiuni, restaurante…). Plajele sunt largi, generoase, curate, iar Atlanticul… un vis.

Portimão

Undeva în districtul Faro. Portimão (portughezii pronunță “Purtimieo”), un orășel de vreo 60.000 de locuitori (și muuulți turiști, în special britanici) situat în sudul Portugaliei, pe țărmul Atlanticului. Fecioara Maria e patroana spirituală a orașului și simți asta aproape pretutindeni. Se zice că locul a fost populat, în epoca bronzului, de triburile cunilor, iar apoi de celți, zona fiind deseori atacată de vizigoți, mauri, arabi, orășelul păstrând și astăzi o parte din zidurile de apărare și câteva forturi.

A fost port important pentru vasele feniciene, cartagineze și elene, însă azi este cunoscut în special pentru pescuit și turism (primul hotel modern a fost edificat la 1932 și se numea Viola). Mica Cupă Mondială la Fotbal pe Plajă (Little World Cup) se desfășoară aici, în fiecare vară, competiții importante fiind considerate și cele nautice și moto (au un autodrom bine cotat), însă sportul rege e baschetul. De aici, cândva după prânz, probabil, vom lua calea spre Albufeira, pentru a asista la corridă.

Cătălin VISCHI