LIBERTY Galați lansează primul său modul universitar GREENSTEEL

EDUCAȚIE. LIBERTY Galați – în parteneriat cu Universitatea Dunărea de Jos din Galați – a lansat primul său modul de învățare GREENSTEEL pentru studenții români.
Începând cu octombrie 2022, Universitatea va integra în programul său academic modulul GREENSTEEL, care le permite studenților să învețe despre schimbările climatice și tehnologiile de ultimă generație în domeniul siderurgiei.
 
Inițiativa face parte din proiectul LIBERTY GREENSTEEL Academy, care vizează și alte universități de elită, cu scopul de a consolida colaborarea companiei cu comunitățile educaționale și de cercetare științifică.
 
Modulul – dezvoltat de specialiștii LIBERTY Galați – are patru domenii de studiu: schimbările climatice, procesele tradiționale de producție a oțelului, noile tehnologii GREENSTEEL și un segment în care studenții își pot îmbunătăți competențele profesionale în ceea ce privește luarea deciziilor, gândirea analitică, comunicarea și munca în echipă.
 
Studenții vor avea ocazia să învețe despre noile tehnologii GREENSTEEL: captarea și stocarea carbonului, reducerea directă a fierului (DRI), reciclarea eficientă a fierului vechi cu ajutorul cuptoarelor electrice cu arc, precum și utilizarea hidrogenului și a energiei regenerabile verzi în industria siderurgică. Toate modulele vor fi livrate cu sprijinul experților în domeniu din cadrul LIBERTY Galați.
 
Mihaela Vereș, Șef Resurse Umane la LIBERTY Galați, a declarat “Având în vedere că ne propunem să construim industria siderurgică neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon a viitorului, trebuie să colaborăm cu universități românești de elită pentru a ne ajuta să formăm specialiștii care ne vor ajuta să ajungem acolo.
 
În urmă cu doi ani, LIBERTY a semnat un parteneriat cu Universitatea Dunărea de Jos din Galați pentru a dezvolta o serie de programe. Astăzi lansăm, în premieră, un modul GREENSTEEL pentru studenții care vor avea acces la o educație orientată spre viitor și la oportunități de carieră în industria siderurgică a viitorului. Noua generație va lucra într-o industrie extrem de digitalizată, automatizată și ecologică, iar obiectivul nostru pentru studenți este de a dobândi competențele tehnice și transversale care îi vor ajuta pe ei și pe noi de-a lungul viitoarelor lor cariere.”
 
Prof. Univ. Dr. Lucian Georgescu, Rectorul Universității Dunărea de Jos a declarat: “Ca parte a parteneriatului nostru, suntem bucuroși să ne alăturăm LIBERTY Galați în călătoria către o industrie siderurgică neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon și să punem în centrul acesteia generațiile viitoare. Oferirea de noi oportunități de învățare și dezvoltare studenților noștri este o prioritate pentru universitatea noastră. Profit de această ocazie pentru a-i încuraja să facă parte din acest demers și să devină actori activi în construirea unui viitor mai verde.”
 
În iunie 2020, Sanjeev Gupta, președintele executiv al LIBERTY Steel Group și GFG Alliance, și profesorul Georgescu au semnat un memorandum de înțelegere privind înființarea Academiei GREENSTEEL, un proiect care își propune să dezvolte colaborarea la nivel educațional și științific, precum și să încurajeze tinerii să se alăture industriei siderurgice și să sprijine dezvoltarea unor metode de producție durabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare