MEDICINĂ – 1.033 de absolvenți ai UMFST Târgu Mureș, în concursul de intrare în Rezidențiat, organizat în două hoteluri și în Sala Sporturilor

0
287

CONCURS REZIDENȚIAT. Duminică, 15 noiembrie 2020, de la ora 10.00, timp de 4 ore, în cele 6 centre universitare tradiţionale (Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara), în condiţii speciale, impuse de contextul epidemiologic actual, are loc concursului de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

 

Concursul se va desfăşura după aceeaşi metodologie ca în anii trecuţi, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări. Candidaţii vor primi rezultatele pe loc, după încheierea examenului, corectarea grilelor realizându-se în mod electronic. Toți absolvenții care reușesc să treacă pragul de 60% din punctajul maxim pe domeniu, pe țară, vor fi admiși.

 

În sesiunea din acest an se înregistrează un număr record de candidaţi: 11.949 (6.396 medicină, 3.009 medicină dentară, farmacie 2.544) care vor concura pentru cele 7.061 locuri şi posturi (4.518 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, câte 1.219 locuri şi posturi pentru medicină dentară şi farmacie – 105 locuri sunt repartizate pentru ministerele cu reţea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiţiei şi MAI).

 

Sunt prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaţilor, dar şi a personalului implicat. Pe durata desfăşurării examenului purtarea măştii medicale va fi obligatorie. Sunt prevăzute circuite distincte pentru intrare/ieşire din sălile de concurs. Se va măsura temperatura la intrarea în săli şi vor fi asigurate susbstanţe dezinfectante pentru mâini şi suprafeţe. Sunt alocate un număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanţării fizice, precum şi asigurarea unor săli speciale pentru candidaţii cu temperatură.

 

În Târgu Mureș, concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniul medicină, organizat de UMFST „George Emil Palade”, are loc la Hotelul Imperial (str. Gheorghe Doja, nr. 231), în trei dintre sălile de evenimente – sunt înscriși 544 de absolvenți. La medicină dentară, concursul are loc în Sala Sporturilor (str. Parcul Sportiv Municipal, nr. 4) – sunt înscriși 234 de absolvenți. La farmacie, concursul are loc în Centrul de evenimente RAB (din Hotel Apollo – Sângeorgiu de Mureș, str. Băilor, nr. 1112) – sunt înscriși 255 de absolvenți.

 

În sesiunea 2020, cifra de şcolarizare a fost suplimentată cu 961 de locuri pentru acoperirea deficitului de personal în specialităţi cu număr de pacienţi crescut, precum şi pentru pregătirea de medici specialisti în anestezie şi terapie intensivă, pneumologie, medicină de urgenţă, radiologie-imagistică medicală, epidemiologie, medicină de laborator, microbiologie, igienă în contexul pandemiei de SARS-CoV-2.

 

Totodată în 2020 s-a avut în vedere asigurarea cu specialişti pentru programele naţionale de oncologie şi depistarea afecţiunilor oncologice, acordarea asistenţei medicale pentru copii, precum şi necesitatea formării unui număr sporit de specialişti care să trateze bolile cardiovasculare şi ale aparatului circulator, respectiv pentru asigurarea transplantului de organe.

 

Andrada VLAS



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ