MUTARE – Firmele din Târgu Mureș nu vor mai plăti taxele și impozitele în Primărie: operațiunea costă 80.000 de euro în prima fază

BUSINESS. Serviciul Stabilire, Încasare Impozite și Taxe Persoane Juridice și Biroul de Inspecție Fiscală din subordinea Direcției Economice se vor muta din sediul Primăriei Târgu Mureș peste drum, într-un spațiu cu aria utilă de 300 de metri pătrați (parter + mezanin) care urmează să fie reamenajat printr-o investiție de aproape 80.000 de euro.
Lucrările vor fi executate de asocierea de firme locale Kronos Life Construct SRL (administrată de Ioan Ludușan, care o mai are în structura acționarială pe Georgiana Aron) și Faber Stein Haus SRL (controlată de Alexandru Petru Cîrcu).
Unica ofertă și banii
Asocierea sereleurilor Kronos Life Construct și Faber Stein Haus a fost singura care a depus o ofertă pentru realizarea lucrării (e vorba de proiectul tehnic și execuția). O ofertă, un câștigător, logic. Oferta asocierii a fost exact atât cât a anunțat Primăria că este dispusă să plătească: 367.770 de lei + TVA (echivalentul a 78.532,99 euro + TVA). Achiziția s-a făcut prin procedura cumpărare directă.
Studiul de Fezabilitate (SF), comandat, finalizat și plătit în ianuarie 2018, s-a făcut pentru “Schimbare de destinație și reabilitare/reamenajare imobil existent din Piața Victoriei nr. 33”. Anunțul făcut de Primărie pentru găsirea executantului lucrării, la finalul anului 2018, precum și contractul, este pentru proiect tehnic de execuţie şi execuţie lucrări de “Reparaţii capitale spaţiul din Piaţa Victoriei nr. 33”.
Să revenim puțin la bani… Conform devizului general al SF-ului – executat de firma clujeană Zenit Proiect & Consult SRL, în asociere cu arhitectul Virgil Rusu (ca proiectant de specialitate) și, vă spuneam o firmă (a cărei denumiri o aflați mai jos) din postură de proiectant de rezistență, instalații sanitare și termice -, valoarea totală a investiției în ce privește construcția + montajul a fost estimată la 277.483,12 lei (echivalentul a 59.835,92 euro), conform prețurilor valabile în 11 ianuarie 2018 (în acea zi, valoarea euro era de 4.6374 lei/euro)
La finalul anului 2018 (în 17 decembrie 2018), Primăria a solicitat oferte anunțându-și disponnibilitatea pentru achitarea sumei maxime de 367.770 de lei + TVA (echivalentul a 78.532,99 euro + TVA). În acea zi, cursul valutar indica o valoare de 4.6550 lei/euro, adică insignifiant față de cursul din ziua stabilirii prețului de proiectant în devizul general. În fine, Primăria a primit o singură ofertă, exact la acest preț, și a semnat contractul prin cumpărare directă.
Executanții
Paranteză, fără importanță în economia subiectului: Kronos Life Construct SRL este cea de-a doua firmă care forțat intrarea în insolvență a firmei Energoplus SRL, controlată de Ioan Nucu Man. Georgiana Aron, acționar al firmei Kronos Life Construct, este fiica lui Ioan Nucu Man – de altfel, și celălalt acționar și administrator al firmei Kronos, Ioan “Nelu” Ludușan (52 de ani, originar din județul Cluj, ca și Nucu Man), este prieten cu patronul Energoplus. Suma revendicată de firma fiicei lui Man de la firma tatălui său era consistentă: 542.152,60 lei.
De asemenea, firma locală de construcții Kronos Life Construct, adânc înrădăcinată în mănoasele contracte cu autoritatea publică din Târgu Mureș, pare a nu avea nicio problemă în a câștiga lucrări, dar nu prea are și oameni cu care să le execute.
În 2017, firma a raportat o medie de doar șapte angajați, deși susține că efectuează și lucrări de infrastructură, iar la începutul acestui an a anunțat că, “urmare a câștigării de contracte de execuție de lucrari la finele anului 2018”, angajează o mulțime de oameni („inginer constructor, tehnician devizier și echipe complete de muncitori în construcții – dulgheri, zidari, zugravi, fierari betoniști, izolatori, muncitori cu experiență în domeniul construcțiilor civile și a lucrărilor edilitare apa-canal, cu sau fără diplomă”).
Închidem subiectul câștigătorului lider de asociere printr-o subliniere: ofertantul câștigător, Kronos Life Construct SRL, are înscris la datele de identificare ale firmei adresa de e-mail a fiicei lui Nucu Man aferentă domeniului pe care îl deține firma Energoplus (respectiv georgiana.man@energoplus.ro).
Cealaltă firmă din asocierea cu care primarul Dorin Florea, din postură de reprezentant al Primăriei, a semnat contractul de execuție este Faber Stein Haus SRL (care îl are ca unic acționar pe ing. Alexandru Petru Cîrcu).
Însă Faber Stein Haus SRL a fost și… coautoare la Studiul de Fezabilitate (SF) privind schimbarea de destinație și reabilitare/reamenajare a imobilului din Piața Victoriei nr. 33, SF comandat și plătit de Primăria Târgu Mureș. Acest studiu a fost finalizat la începutul anului trecut, iar sereleul în cauză a prestat ca proiectant de rezistență, instalații sanitare-termice și electrice.
Motivația mutării
Conform documentelor oficiale, mutarea din sediul primăriei a celor două compartimente ale Direcției Economice (Serviciul Stabilire, Încasare Impozite și Taxe Persoane Juridice și Biroul de Inspecție Fiscală) este motivată de “numărul mare de contribuabili și de spațiul insuficient pentru buna desfășurare a activității”.
Locul în care se vor muta cele două compartimente sunt chiar peste drum de Primărie, într-un spațiu care îi aparține municipalității și care va fi amenajat, schimbându-i-se destinația.
Ce se face

Spațiul care urmează să funcționeze Serviciul Stabilire, Încasare Impozite și Taxe Persoane Juridice și Biroul de Inspecție Fiscală face parte dintr-o clădire amplasată într-un ansamblu arhitectural înscris în lista monumentelor istorice, situat în Piața Victoriei nr. 33. Clădirea are parter, mezanin și trei etaje și a fost proiectată de arhitectul Sofia Popescu în anul 1961. Parterul și mezaninul sunt proprietatea municipalității și comunică printr-o scară curbă, fiind spațiu de deservire (coafură-frizerie). La etaje sunt opt apartamente proprietate privată, neincluse (evident) în proiect.
Practic, lucrarea presupune compartimentări interioare (prin zidărie de cărămidă) pentru birouri, acces pentru public, două grupuri sanitare și montarea unei centrale termice.
Mai exact, se repară tencuielile interioare, se vopsește cu lavabil, se montează uși și ferestre din profile PVC (adică cele mai ieftine), pardosea din gresie și faianță în grupurile sanitare și în oficiu. Se înlocuiește scara interioară cu o scară metalică, iar la exterior se tencuiește în nuanța brun. La costurile prezentate în scriere, adăugați dotările ulterioare (achiziția de birouri, scaune etc.).
Cătălin VISCHI