O NOUĂ ÎNFRÂNGERE – Avântul Reghin pierde pe final primul meci din play-out, la Ocna Mureș

0
249

PLAY-OUT – LIGA A III-A. Sâmbătă, 2 aprilie 2022, pe Stadionul Soda din Ocna Mureș, în meci contând pentru prima etapă a play-out-ului Seriei a 9-a a Ligii a III-a (care stabilește cele două echipe care vor retrograda în Liga a IV-a), CS Ocna Mureş a învins, cu 2-1 (1-1), Avântul Reghin.

 

Paradoxal, în urma acestei înfrângeri Avântul a urcat în clasamentul play-out-ului, unde a intrat pe penultimul loc, retrogradant. Acest fapt este explicabil pentru că echipele au intrat în play-out cu numărul de puncte cumulat în timpul sezonului regular, însă nu și cu golaverajul (unde fiecare a pornit de la 0-0). Pentru că în această etapă a pierdut și echipa clasată în sezonul regular înaintea reghinenilor, ACS Sticla Arieșul Turda, însă cu o diferență de 3 goluri (6-3, la Sănătatea Cluj), Avântul a făcut rocada cu Sticla, ambele având 15 puncte, însă turdenii având golaveraj -3, iar reghinenii -1.

 

Antrenorul Vilmoș Stoica a început partida cu următorul 11: Bucin – Bugnar, Sergiu Chirilă, Crișan, Toth – Nimrod, Vrabie, Harko – Pop, Murar, Cristian Chirilă.

 

Meciul, condus la centru de Arthur Răcoare din Curtea de Argeş, reghinenii au deschis scorul prin Harko (min. 35), însă optimismul primei victorii după luni a durat doar 4 minute, Cristian Chirilă deviind în proprie poartă centrarea lui Coltor, gol cu care gazdele au egalat situația pe tabela de marcaj. Cu 1-1, un rezultat totuși pozitiv în condiția secetei prelungite de puncte prin care trec reghinenii, s-a intrat la cabine. În repriza a doua, același Claudiu Coltor a decis soarta partidei, marcând spre finalul jocului unicul gol al reprizei și golul victoriei gazdelor (min. 84).

 

CS Ocna Mureş – Avântul Reghin: 2-1 (1-1), au marcat Cristian Chirilă (min. 39 – autogol), Claudiu Coltor (min. 84) / Karoly Harko (min. 35). Celelalte rezultate din play-out: Gloria Bistriţa Năsăud – Unirea Alba Iulia 2-2, Sănătatea Cluj – Sticla Arieşul Turda 6-3.

 

În etapa următoare, Avântul joacă la Reghin, în 8 aprilie, de la ora 17.00, cu CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca (locul 3 în clasamentul celor 6 echipe din play-out-ul seriei).

 

* Foto: @ziarulunirea.ro

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ