Pregătirea unităților școlare pentru anul școlar 2025-2026

EDUCAȚIE. Inspectoratul Școlar Județean Mureș a oferit o imagine detaliată a stadiului rețelei școlare, a situației infrastructurii și a dotărilor.
La nivelul județului, funcționează 606 unități de învățământ, iar majoritatea reparațiilor și lucrărilor de reabilitare sunt în curs de finalizare. Totodată, au fost identificate unități care necesită intervenții urgente privind alimentarea cu apă potabilă, canalizarea, siguranța la incendiu sau securizarea perimetrelor. ISJ a dat asigurări că problema distribuirii manualelor școlare va fi soluționată înainte de începerea cursurilor.
🌱 Activitatea Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Mureș
ITCSMS Mureș a raportat peste 1000 de determinări de laborator în procesul de certificare a semințelor, 74850 etichete oficiale eliberate pentru 145 de loturi, controale ample în toate etapele de producție, prelucrare și comercializare, precum și acțiuni de prevenire a neregulilor în domeniu. În total, 130 de operatori economici au fost monitorizați în 2025, iar activitatea de control și autorizare a respectat legislația specifică în vigoare.
✅ Instituția Prefectului – Județul Mureș rămâne atentă la aspectele esențiale care contribuie la buna funcționare a serviciilor publice și susține colaborarea între instituții pentru un județ bine pregătit.
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare