PROIECT – “O bicicletă pentru fiecare copil” din Râpa de Jos se extinde în toată țara

FERICIREA COPIILOR. Preotul Dacian Iustinian Oprea a inițiat un proiect cu sprijinul Centrului Cultural Catehetic “Protopop Simion Popescu” din Râpa de Jos și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Parohia Ortodoxă Râpa de Jos cu hramul “Înălțarea Domnului”.
Proiectul se numește “O bicicletă pentru fiecare copil” și se derulează încă din 2019, inițiat în localitatea Râpa de Jos din jud.Mureș și extins la nivelul întregii țări.
 
Acest proiect are la bază inspirația și bunătatea Preotului Dacian Iustinian Oprea care a dorit să aducă fericirea fiecărui copil din Râpa de Jos oferindu-le posibilitatea de a avea o bicicletă. Inițial, prima bicicletă a oferit-o el însuși, urmând apoi să aibă minunata surpriză ca oamenii sa-i urmeze gestul și sa doneze alte 25 de biciclete pentru copii din sat.
 
În urma mediatizării acestui proiect la nivelul județului Mureș, proiectul a prins amploare și copii din satele județului s-au putut bucura de încă 60 de biciclete donate, iar preoții din celelalte județe au preluat proiectul pentru a putea aduce fericirea unei biciclete și altor copii din țară.
 
“… Multe genii ale lumii, precum Albert Einstein, cea mai strălucitoare minte din toate timpurile, își găseau inspirația în timp ce se plimbau cu bicicleta, chiar “Teoria relativității” fiind inspirată în acest fel.
Celebrul actor Al Pacino, copil sărac fiind, își dorea din toată inima o bicicletă: “Copil fiind, îl rugam pe Dumnezeu să-mi dea o bicicletă. Apoi, am realizat că Dumnezeu lucrează altfel. Am furat o bicicletă și m-am rugat pentru iertare”.
Noi nu dorim ca aceste lipsuri materiale să îi determine pe copii să recurgă la astfel de gesturi, ci dorim să le oferim un exemplu despre cum Dumnezeu lucrează prin oameni, pentru oameni. De aceea, am decis să extindem proiectul “O bicicletă pentru fiecare copil” și în alte localități din Protopopiatul Reghin, astfel încât să aducem fericirea pe chipurile unor copii care își doresc cu ardoare să experimenteze viața pe două roți.” – specificat Preot Dacian Iustinian Oprea.
 
Haideți să continuăm acest proiect frumos și să donăm dacă putem o bicicletă care cu siguranță va umple sufletul de bucurie unui copil sărman, sau eventual să transmitem mesajul mai departe.
 
Felicitări Preotului Dacian Iustinian Oprea pentru inițiativă și implicare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare