PROTESTE JUSTIȚIE – Până în 1 martie, magistrații Judecătoriei Târgu Mureș protestează în faţa Palatului de Justiţie

REACȚIE. Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Târgu Mureş a decis, cu unanimitate de voturi, exprimarea publică a dezacordului cu privire la modul lipsit de transparenţă în care a fost adoptată OUG nr. 7/2019, precum şi cu privire la efectele pe care acest act normativ le-ar putea avea asupra actului de justiţie şi în final asupra cetăţenilor. În fiecare zi, până în 1 martie 2019, de la ora 16, judecătorii vor ieși în faţa Palatului de Justiţie din Târgu Mureş, în semn de protest.
Nemulțumirile magistraților târgumureșeni au fost exprimate public, aceștia precizând că “prin solicitarea avizării proiectului ordonanţei de urgenţă de către Consiliului Superior al Magistraturii cu doar o zi înainte de adoptarea lui, a fost ignorat rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei”.
De asemenea, „se încearcă scoaterea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie de sub conducerea Parchetului General, urmărindu-se constituirea unui „Parchet Extraordinar”. Este prejudiciat astfel statutul constituţional al procurorilor prin încălcarea principiului controlului ierarhic consacrat de Constituţie”.
În plus, în condiţiile nedefinirii termenului „bună reputaţie”, în lipsa căreia magistratul va fi eliberat din funcţie, “s-a considerat că această modificare aduce o atingere gravă şi imprevizibilă statutului judecătorilor şi procurorilor. Colegiile de conducere nu vor putea să ia hotărâri şi implicit măsuri administrative (de multe ori urgente) în materiile care nu sunt acoperite de legi, ducând astfel la blocaje a activităţii instanţelor”.
Mai multe adunări generale ale asociaților profesionale din justiție din județul Mureș au decis, în unanimitate, aplicarea unor forme de protest la schimbările anunţate în sistem, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului, care ar afecta grav independenţa actului de justiţie.
Astfel, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş au decis suspendarea activităţii judiciare până în 1 martie 2019, excepție făcând cauzele urgente, iar cei ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș au decis, ca formă de protest, suspendarea activității cu publicul. De asemenea, judecătorii Tribunalului Specializat Mureș vor purta banderole albe pe durata protestului își vor manifesta public dezacordul față de OUG prin ieșirea în fața Palatului de Justiție, până la 1 martie 2019.
Liviu DAMIAN