Sediul Academiei Române va suferi o transformare majoră

SCHIMBARE. Sediul din București al Academiei Române va suferi o transformare majoră, care include nu doar lucrări de reabilitare și consolidare, ci și construcția unui nou auditoriu. Contractul are o valoare totală de peste 152,7 milioane lei și a fost semnat miercuri, 14 septembrie, în prezența ministrului dezvoltării, Cseke Attila.
 
Proiectul include consolidarea și extinderea unei clădiri de birouri și „recondiționarea și adaptarea funcțională a spațiului interior existent la noile cerințe sociale, funcționale și culturale ale Academiei Române”, potrivit comunicatului oficial.
 
De asemenea, sunt planificate lucrări de reabilitare, consolidare, modernizare și dotare pentru sediul istoric al Academiei Române. Conform planurilor, acesta va fi transformat într-un muzeu cu spații de expoziție, zone de bibliotecă, o cafenea și spații tehnice și administrative.
Mai mult, proiectul include construirea unei noi clădiri cu sală pentru ședințe plenare, birouri pentru cele 14 secții ale Academiei și conducerea acesteia, săli de ședințe, și spații de recepție și protocol.
 
Ministerul Dezvoltării acoperă investiția prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole

Articole Similare