Sprijin valoros pentru Filarmonica de Stat Târgu Mureș înaintea concertului de la Berliner Philharmonie

RECUNOȘTINȚĂ. Filarmonica de Stat Târgu Mureș a primit, într-un moment deosebit de potrivit, cu doar două săptămâni înaintea deplasării la prestigioasa Berliner Philharmonie, o tubă în fa nou-nouță, marca Yamaha (YFB-822S).
Pe lângă acest instrument de valoare, instituția a fost dotată și cu numeroase accesorii și materiale de întreținere indispensabile pentru buna funcționare a orchestrei: corzi pentru vioară, violoncel și harpă, contrabărbi pentru vioară, sacâzuri, cremă pentru trompetă, butoiaș pentru clarinet, protecții și portanți pentru muștiucuri și ancii, lavete pentru flaut și piccolo, precum și uleiuri și geluri pentru trombon.
Conducerea Filarmonicii transmite recunoștință Consiliului Județean Mureș pentru sprijinul financiar acordat și pentru aprobarea fondurilor care asigură buna desfășurare a activității instituției.
Această susținere reprezintă o investiție în calitatea actului artistic, dar și o încurajare pentru întreg colectivul filarmonicii, care se pregătește să ducă faima muzicii târgumureșene pe una dintre cele mai renumite scene ale lumii – Berliner Philharmonie, în data de 6 noiembrie 2025.










