TEATRU – Compania „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş prezintă în premieră spectacolul „Constantin”, o poveste dincolo de mit

PREMIERĂ. Vineri, 20 decembrie, ora 19.30, la Sala Mică a Teatrului Naţional Târgu-Mureş, Compania „Liviu Rebreanu” prezintă în premieră absolută spectacolul „Constantin” de Alexandru Popa, în regia lui Tudor Lucanu.

 

„Spectacolul urmăreşte povestea lui Constantin Brâncoveanu dincolo de mit, încercând să îl descopere ca pe un om care încearcă să supravieţuiască unor contexte politice nefavorabile. Comploturi, intrigi, strategii de manipulare, negocieri, duplicitate, trădări, promisiuni. Acestea au fost dintotdeauna instrumentele utilizate de politicieni pentru a se menţine la putere.

 

Dar ce se întâmplă atunci când acestea nu mai pot fi folosite? Cât de mult este cineva dispus să plătească pentru viaţa sa sau pentru viaţa copiilor săi? Dar dacă nici o avere din lumea noastră nu este de-ajuns?”, se întrebă regizorul Tudor Lucanu.

 

Din distribuţie fac parte actorii Nicu Mihoc – Brâncoveanu, Theo Marton – Constantin II Brâncoveanu, Radu Anastas – Ştefan Brâncoveanu, Cristian Iorga – Radu Brâncoveanu, Alexandru-Andrei Chiran – Matei Brâncoveanu, Costin Gavază – Mustafa Aga, Richard Balint – Văcărescu, Csaba Ciugulitu – Sultanul Ahmed III, Luchian Pantea – Ştefan Cantacuzino, Ale Ţifrea – Aniţa Balş Brâncoveanu, Monica Ristea – Marica Brâncoveanu, Tiberius Vasiniuc şi Daniel Vişan – Soldaţi.

 

Scenografia este realizată de Cristina Milea, asistentă de scenografie este Denisa Berceanu, muzica a fost compusă de Boros Csaba, asistent muzical este Olah Vince, regia tehnică îi aparţine Teodorei Crăciun, iar sufleur este Laura Moldovan.

 

Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani. Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de la casieria din incinta Teatrului, de marţi până vineri, între orele 9.00 şi 15.00, şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor, sau la numărul de telefon 0365.806.865 şi la Agenţia de Bilete din incinta Palatului Culturii, de marţi până vineri, între orele 12.00 şi 17.30, sau la numărul de telefon 0372.951.251. De asemenea, biletele şi abonamentele pot fi procurate online accesând portalul www.biletmaster.ro.

 

Următoarele reprezentaţii ale spectacolului „Constantin” vor avea loc vineri, 10 ianuarie, ora 19.30, sâmbătă, 11 ianuarie, ora 19.30 şi miercuri, 22 ianuarie, ora 19.30, la Sala Mică.

 

Andrada VLAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare