UN ȘOȘON POLITIZAT – Pare un non-sens, dar, totuși, care e legătura între Claudiu Maior și școală: studiu de caz, Colegiul Naţional „Papiu Ilarian”

0
1361

EDITORIAL. „Dacă vrei să pari înțelept, nu imita o maimuță, oricine poate asta, până și o altă maimuță. Dacă vrei să pari un înțelept, încearcă să imiți un înțelept. Iar dacă vrei să fii un înțelept, învață”, spune un proverb din vechiul Ceylon (sau Taprobane, cum l-a numit generalul roman Marcus Vipsanius Agrippa în Tabula Peutingeriana). N-are legătură cu subiectul scrierii, dar e un sfat bun, nu? Așadar, se cheamă c-am început într-o tușă pozitivă (unde “tușă” nu-i rezumarea de la mătușă).

 

Școala și Maior, știu…

 

Pagina de socializare a Direcției Școli (a Primăriei Târgu Mureș) este o proiecție a gândurilor și transpunerilor grandioase ale acestora ale lui Claudiu Sergiu Maior, fost viceprimar, actual consilier personal al primarului (oficial fără nicio funcție de conducere în administrația publică a municipiului), actual președinte ALDE Târgu Mureș și actual inculpat în diferite dosare (tărăgănate prin justiție) sub acuzația că ar fi săvârșit fapte de natură penală. Aceasta nu este o informație, ci un fapt.

 

Practic, pagina de Facebook a Direcției Școli este o copie scară 1/1 a paginii lui Maior. Ceea ce nu e un lucru neapărat rău, doar unul ridicol și aproape amuzant, dacă n-ar fi o tristă și forțată analogie dintre consilierul primarului și școală. De la fapt, să trecem la informații aplicate, cu un studiu de caz: prestigioasa unitate de învățământ din urbe – Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”.

 

Fără să vrea, prestigioasa școală târgumureșeană a ajuns un fel de șoșon politico-electoral instrumentat de Maior, cu sprijinul neprecupețit al numitului Horațiu Lobonț, de profesie inginer, dar de facto director executiv adjunct la Direcția Școli – pentru că, nu-i așa?, dacă în organigrama Primăriei un fost polițist se pricepe să gestioneze din funcția de șef piețele și parcările, iar un alt fost polițist se pricepe să gestioneze (tot din funcția de șef) Grădina Zoologică, prin similitudine și un inginer se pricepe să gestioneze (evident, tot din funcția de șef) școlile.

 

Cronologia unei dispute

 

În disputa Florea (cu mâna armată Maior) vs. consilierii locali nesupuși voinței Întâistătătorului urbei, a fost implicat (fără să i se ceară permisiunea, fără să fie măcar întrebat dacă e de acord să coboare atât de jos într-o dispută politico-financiară suburbană) taman Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”.

 

Iată o scurtă monitorizare calendaristică, pentru a înțelege subiectul… în 30 noiembrie 2018, Claudiu Maior&Direcția Școli consemnau, ca și cum ar fi construit o piramidă, că s-a vopsit fațada și au fost sablate elementele din piatră ale acesteia la Papiu Ilarian (vezi foto stânga) și că prin munca asta neprecupețită, care parc-au făcut-o Maior cu Lobonț, cu mânecile suflecate și din bani personali, nu o firmă agreată din banii orașului, Colegiul “și-a recăpătat strălucirea de altădată”.

 

Aaa, să nu omitem: “s-au pus și jgheburi și burlane noi”, ușile au fost restaurate, a fost montat un sistem nou de iluminat, s-a schimbat gazonul și arbuștii. „Toate aceste demersuri fac parte integrantă din ceea ce este astăzi Colegiul Național “Al. Papiu Ilarian” – vitalitate și prestigiu!”, scria, ca un comunist sadea școlit în mezozoic cel care îl face pe Maior de rușine scriindu-i comunicate proaste, dar convingându-l că-s perfecte. Reținem, Colegiul și-a redobândit strălucirea. Foarte bine.

 

Apare-n scenă Lobonț

 

În 23 august, însuși Lobonț se înarma cu răbdare vreo 4 ore și scria trei rânduri, cu greșeli, în care, “cu cuvintele lui” – adică așa cum a putut el (a început în stilul lui Ștefan cel Mare: “Târgumureșenii mei”, mai rămânea să se pozeze pe calul lui Avram Iancu din fața Catedralei) -, dezvăluia că hidra din Consiliul Local a făcut ca Direcția Școli să fie “pe minus”, „deci cheltuim exact cât ni se alocă și pentru ce se alocă” (ceea ce, mă scuzați, e normal).

 

Însă, într-un delir patriotic, inginerul Lobonț de la Școli “acuza un întreg mecanism disperat care încearcă să ajungă la conducerea orașului prin condamnarea cetățenilor la un trai inuman”. Eu am râs, ca un neimplicat direct… omul e amuzant. Sper că-n timpul liber scrie scheciuri pentru comedianții de tip One man show.

 

Reintră în scenă Maior

 

La o zi după delirul acuzator-patriotard al lui Lobonț, în 24 august 2019, Colegiul (foto mic dreapta) deja și-a pierdut și vitalitatea și prestigiul, fiind “umbrit de interesele UDMR, prin blocarea lucrărilor de reabilitare” (era perioada în care consilierii nu-i treceau lui Florea rectificarea de buget în forma pe care o dorea Întâistătătorul).

 

Maior consemna apocaliptic: “deși la începutul anului am evaluat nevoile din școli, la rectificarea de buget din această vară, în ședințele de comisii, bugetul alocat de către consilierii locali (grupul consilierilor UDMR și POL) a fost trunchiat fără explicații, cel mai probabil prin ordine de partid și în defavoarea cetățenilor. Cu părere de rău, vă informez că din lipsa bugetului nu vom putea finaliza lucrările la clădirea monument a Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, construită din inițiativa Primăriei Târgu Mureș, ce va aniversa în toamna acestui an un secol de existență”.

 

Este că vă vine să aruncați cu pietre-n ăia de la UDMR și de la POL, “cei care au aruncat orașul în haos”? În fine, vine septembrie, se apropie începerea școlii, rectificarea de buget a fost votată (nu fix-fix cum a vrut Florea, dar pe-acolo, deci sunt și bani – bine, erau și până atunci).

 

În 5 septembrie, Maior consemnează: “Consilierii locali UDMR, prin interpelarea consilierului Csiki Zsolt, au încercat, miercuri, 4 septembrie 2019, să-și lustruiască imaginea ponosită a partidului în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local. Cu doar patru zile înainte de începerea noului an școlar au alocat 700.000 lei unităților de învățământ din oraș, dintre care 400.000 lei pentru Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian”. Vestea bună este că banii s-au votat. Vestea proastă este că timpul rămas până la începerea școlii nu va permite finalizarea lucrărilor propuse a fi executate”.

 

Deci, orașul tremură că școala care și-a redobândit strălucirea în 2018 și și-a pierdut-o în august 2019 nu mai poate să și-o redobândească până la începutul cursurilor. După doar două zile, probabil după un ceai de tei, Maior, mult mai pacient, consemna: “Ultimele pregătiri pentru începerea noului an școlar la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian”!”. Și poze cu niște neni care demontau schelele din spatele Colegiului. Cum, mă, ăia au făcut lucrarea-ntr-o noapte?

 

În fine, apoteotic, după încă două zile, în 9 septembrie, ce să vezi?, la prezidiul școlii care mă gândesc că și-a redobândit vitalitatea și strălucirea, însuși Maior, din postură de glăsuitor. „Educația însemnă creștere! “A crește” generații într-un mediu sănătos este una dintre prioritățile administrației locale din Tîrgu Mureș. Acest fapt este demonstrat prin munca depusă de noi, pentru a aduce unitățile de învățământ din municipiu la un standard înalt de confort pentru copiii noștri, în ciuda piedicilor întâmpinate”.

 

Frișca de pe tort, la sfârșit

 

Deci, în 9 septembrie, Colegiul și-a recuperat totul, și vitalitatea și strălucirea, dac-a fost frumos și a fost și consilierul primarului acolo… Dar nu, ideea de bază asta este: în august, când consilierii i-au respins rectificarea bugetară și Florea & Maior se dădeau cu poponețurile de pământ că nu pot termina lucrările de reabilitare a școlilor din cauza răilor de la UDMR și POL, de fapt, Primăria Târgu Mureș emitea o cerere de oferte pentru… lucrări de restaurare piatră la Colegiul Național „Al.Papiu Ilarian”.

 

Și în 12 septembrie, după ce în 7 septembrie s-au strâns schelele și totul era frumos la Papiu Ilarian, Florea a semnat un contract de lucrări în acest sens, evident prin procedura de cumpărare directă, cu Conart Structuri, sereleul prieten, controlat de Cosmina Andreea Togănel – deja instalată în structuri prin executarea în 2018 a reparației mansardei de la Colegiul “Papiu Ilarian”).

 

Prețul pentru care Togănel face restaurarea pietrei de la Papiu Ilarian este exact cel pe care a estimat Primăria că-l va plăti pentru lucrare: 166.290 de lei + TVA. Lucrarea durează două luni de la ordinul de începere. Sigur, o să încaseze mai mult decât atât (cu 31.000 de lei), respectiv 197.885 de lei, pentru că a acceptat ca în acest an să încaseze doar 50.000 de lei din prețul lucrării, iar restul, 147.000 de lei, din bugetul pe anul viitor. V-am spus deja strategia lui Florea: cea mai mare parte din multe lucrări se plătesc din bugetul pe anul viitor. Om prevăzător.

 

Știu, și eu după ce citesc cugetări emise de inepți sau despre acțiuni inepte (că mă obligă, oarecum, meseria), mă recuperez cu nemurirea domnului Waters… „All in all you’re just another brick in the wall…”.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here