UNA DIN TREI – Iernut câștigă surprinzător, Avântul Reghin și MSE Târgu Mureș înfrânte

0
102

LIGA A III-A. Cel de-al doilea rezultat pozitiv consecutiv obținut de CS Iernut în etapa a 23-a a Seriei a 5-a din Liga a III-a la fotbal, victoria formației fiind considerată o surpriză, în contextul în care iernuțenii (ultimii în clasament), au câștigat în dauna unei formații care are de peste două ori mai multe puncte.

 

Pentru cele trei echipe mureșene din Liga a III-a etapa nu a început deloc bine, MSE Târgu Mureș pierzând categoric în meciul de acasă cu Sticla Arieșul, turdenii controlând de la un capăt la altul un meci în care, la final, tabela a indicat scorul de 5-0.

 

Cea de-a doua zi a etapei, însă, a adus o nouă înfrângere, scontată, pentru Avântul în Baia Mare, reghinenii pierzând însă greu, la limită, printr-un gol înscris în debutul meciului. Surpriza pozitivă au obținut-o cei de la CS Iernut, care au câștigat acasă, cu 3-2, în meciul cu Hărman. Conduși cu 2-1, iernuțenii au întors partida în ultimele cinci minute, prin golurile lui Stoica și Szilagyi. La scurtă vreme după finalizarea partidei, conducerea clubului brașovean a anunțat că, în urma “rezultatului rusinos de la Iernut”, antrenorul Daniel Bona a fost demis (formularea oficială este rezilierea pe cale amiabilă a contractului) și contractele jucătorilor vor fi diminuate cu 25% în cazul în care nu câștigă următorul meci, cu CFR Cluj 2.

 

Iată rezultatele și marcatorii etapei a 23-a:

 

* MSE Târgu Mureş – Sticla Arieşul Turda: 0-5 – David Torok (38 – autogol), Raul Vitan (45 – pen.), Valentin Lemnaru (52), Bogdan Varodi (63, 87);

* CS Iernut – AFC Hărman: 3-2 – Darius Ghirca (2), Răzvan Stoica (85), Arnorld Szilagyi (89) / Marian Constantinescu (45), Bogdan Roşu (53);

* Minaur Baia Mare – Avântul Reghin: 1-0 – Valer Giurgiu (8);

* ACS Fotbal Comuna Recea – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc: 2-4 -Sergiu Ciocan (53), Alin Bota (64 – pen.) / Bajko Barna (8, 55 – pen.), Slobodan Lalic (30), Soufiane Jebari (62);

* CFR Cluj 2 – Gaz Metan Mediaş 2: 5-1 – Emanuel Dat (14), Rareş Ispas (29), Claudiu Petrila (37), Alen Moisin (78), Bogdan Milandru (79) / Raul Hăşmăşan (11);

* AFC Odorheiu Secuiesc – Unirea Tăşnad: 2-0 – Horia Crişan (5), Romaric Logon (40);

* Unirea Dej – Olimpic Cetate Râşnov: 0-1 – Szabolcs Kovacs (25 – autogol);

* ACS Unu Fotbal Gloria – Sănătatea Cluj: 2-1 – Marius Curtuiuş (7, 73) / Raul Ciupe (26 – pen.).

 

În clasamentul Seriei 5 din Liga a III-a, primele trei poziții sunt ocupate de ACS Fotbal Comuna Recea (55 de puncte),  AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (55 de puncte) și Minaur Baia Mare (46 de puncte). Echipele mureșene ocupă locurile 8 (Avântul Reghin 33 de puncte), 14 (MSE Tîrgu Mureș, 15 puncte) și 16 (CS Iernut, 10 puncte).

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here