UNA SEMNĂM, ALTA DĂM – Finalizarea patinoarului din Târgu Mureș, scoasă la licitație la 28 milioane de lei, cu 10 milioane de lei mai puțin decât în Ordinul de finanțare

FAPTĂ. Compania Națională de Investiții a scos la licitație publică lucrările pentru finalizarea patinoarului artificial acoperit din Târgu Mureș, un contract în valoare estimată la aproape 28 de milioane de lei (exact: 23.526.563,87 lei + TVA), adică cu 10 milioane de lei mai puțin decât era specificat în Ordinul de finanțare semnat în septembrie 2021 de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Suma este echivalentă astăzi cu peste 5,65 milioane de euro, ceea ce va ridica investiția totală la peste 13 milioane de euro. Pentru comparație: în 2016, miliardarul Ion Țiriac a construit la Otopeni, într-un singur an, un patinoar acoperit ultarmodern, cu tribune de 500 de locuri, cu o investiție de 3,2 milioane de euro. Sigur, erau bani privați. Când sunt bani publici, costurile cresc de 4 ori.
Când va fi gata și detalii despre licitație
Constructorul trebuie să ofere o perioadă de garanție de cel puțin 3 ani, iar lucrările trebuie finalizate într-un an și jumătate (3 luni proiectarea și 15 luni execuția), însă nu prea înțelege nimeni de unde atâta grabă (acesta este un sarcasm), vorbind despre un proiect început în urmă cu… 14 ani (aveți detalii AICI).
În fine, dacă totul merge perfect (ceea ce e greu de crezut ținând cont de conjuncturi și localizare), Patinoarul acoperit din Târgu Mureș va putea fi terminat înainte de iarna anului 2023, adică după 16 ani. Practic, copiii care s-au născut atunci când au început lucrările la Patinoarul din Târgu Mureș pot să conducă deja mopede, motociclete ușoare sau cvadricicluri.
Ofertele pot fi înregistrate până în 15 noiembrie 2011, iar contractul va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate – preț (unde prețul are pondere de 75%, iar experiența profesională 25%).
Cătălin VISCHI






