Viktor Orban – citat la CNCD pentru discursul rasist și xenofob de la Băile Tușnad

CITAȚIE. Premierul ungar Viktor Orban va fi chemat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a declarat președintele CNCD, Csaba Asztalos, în urma sesizării oficiale făcute de deputatul PNL Alexandru Muraru, cu privire la discursul rasist pe care premierul Ungariei l-a ținut la Băile Tușnad.
 
„Conform legislației, orice cerere adresată Consiliului se soluționează cu citarea obligatorie a părților, în vederea ședințelor. În acest caz, ca în orice caz, titularul dosarului, care va fi determinat prin alocare aleatorie a dosarului, va face gestionarea dosarului și probabil, va face această citație. Nu am mai avut o astfel de situație până acum. Cred că citația se poate face prin reprezentanța legală a Ungariei la București, adică prin ambasadă”, a spus CNCD.
Csaba Asztalos a adăugat ca CNCD are obligația legală de a soluționa reclamația formulată de Alexandru Muraru.
 
Deputatul liberal Alexandru Muraru a anunțat, joi, că a sesizat oficial CNCD cu privire la discursul rasist al președintelui Ungariei Viktor Orban de la Băile Tușnad. „Declarațiile care cer „puritatea rasială” sunt inacceptabile într-o Românie europeană și tolerantă.
Acest discurs al premierului Viktor Orban este desprins de ideologiile rasiale care au făcut milioane de victime în secolul XX. Aceste derapaje sunt inacceptabile într-o Românie și o Europă a secolului XXI care au trecut prin tragediile ideologiilor rasiale”, a argumentat parlamentarul liberal.
 
Muraru a adăugat că „Dl. Imunitatea diplomatică a lui Viktor Orban nu se referă la declarații, ci la fapte care sunt circumscrise de codul penal, iar imunitatea diplomatică se activează în cazul unei acțiuni oficiale, nu a unei vizite private, cum a fost cazul la Băile Tușnad”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole

Articole Similare