INVESTIȚIE – Pista Aeroportului Transilvania Tîrgu Mureş a fost finalizată: nota de plată, 60 de milioane de lei

0
536

RECEPȚIE. Pista Aeroportului Transilvania Tîrgu Mureş a fost finalizată, iar lucrările au fost recepționate, a anunțat conducerea regiei din subordinea Consiliului Județean Mureș, consemnând că “începe numărătoarea inversă pentru operarea zborurilor”. Pentru reparaţia capitală a pistei Aeroportului Transilvania a fost alocată, inițial, suma de 54 milioane lei, ulterior alocându-se, din bugetul județului, încă peste 1,1 milioane de euro (5.354.000 de lei) pentru lucrări neprevăzute.

 

Cronologia lucrărilor

 

21 decembrie 2016: Se aprobă finanțarea lucrărilor de reparație capitală a pistei Aeroportului Transilvania. Valoarea totală a finanţării investiției aprobată de CJ Mureș este de 77.000.000 lei (inclusiv TVA). Pe lângă fondurile aprobate pentru reparația capitală, CJ Mureș a aprobat și lista de investiții, reparații și studii, în scopul asigurării condițiilor de operare în siguranță și pentru „a veni în întâmpinarea Masterplanului General de Transport”.

 

31 mai 2017: se lansează licitația pentru reparația pistei. În 7 septembrie 2017, conducerea CJ Mureș a anunțat desemnarea câştigătorului licitaţiei pentru lucrările de reabilitare de la pista de aterizare-decolare a Aeroportului Transilvania Tîrgu Mureş: Asocierea de firme PORR Construct SRL și Geiger Transilvania SRL. Durata contractului este de 108 zile, începând cu data atribuirii contractului (10 zile pentru mobilizare și 98 de zile pentru executarea lucrărilor).

 

În 4 octombrie 2017 se face public faptul că aeroportul mureșean a obținut un nou certificat de aerodrom european, “un pas important, care garantează că aeroportul va fi funcţional după lucrările de reabilitare şi va deservi pasagerii la standarde europene”.

 

Lucrările sunt monitorizate video și sunt accesibile oricui, în timp real. Iarna, lucrările se întrerup. În 8 februarie 2018, are loc o ședință operativă legată de reabilitarea pistei aeroportului, în care executanții lucrării – PORR Construct, Geiger Transilvania, Tiab SA (subcontractant), Search Corporation (proiectant), Medos Construct & Consulting (diriginte de şantier) -, și conducerile aeroportului și a CJ Mureș au explicat motivele suspendării lucrării: condițiile atmosferice fac imposibilă respectarea normelor tehnice.

 

Aprilie 2018, se decide în plenul CJ Mureș alocarea sumei de 5.354.000 de lei pentru lucrări neprevăzute. Totalul investiției se ridică la aproape 60 de milioane de lei. Tot atunci este avansat de autoritățile județene ultimul termen în privința finalizării lucrărilor la aeroportul din Tîrgu Mureș: “prima parte a lunii iunie 2018”.

 

21 iunie 2018, CJ Mureș și conducerea aeroportului anunță recepționarea lucrărilor. Proiectul este finalizat. Urmează procedurile obligatorii pentru a face posibilă operarea zborurilor.

 

msnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ