ÎNTÂLNIRI LITERARE – Scriitorul Andrei Ruse vine la AWAKE și în Târgu Mureș

0
31
Andrei Ruse
Andrei Ruse

EVENIMENT. Sâmbătă 17 august, de la ora 13.00, la Gornești, pe domeniul Teleki, scriitorul Andrei Ruse va susține o conferință despre crowdfunding în cadrul Feed Your Mind, iar de la ora 17.00, la Forest Library, va avea loc o lectură și o prezentare a volumului de povestiri „Despre tristețea femeilor frumoase”, cea mai recentă carte a lui Andrei Ruse, publicată anul acesta la Hyperliteratura.

 

Iubitorii de literatură contemporană, care nu vor ajunge sâmbătă la Gornești, la Festivalul AWAKE, vor avea ocazia să-l întâlnească pe Andrei Ruse duminică, 18 august, de la ora 16.00, când va avea loc lansarea volumului de povestiri în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Medievală Târgu Mureș, în fosta cafenea a Teatrului 74 – eveniment organizat de Asociația Podium în parteneriat cu Teatru 3G.

 

„Despre tristețea femeilor frumoase” adună prozele scurte scrise în perioada 2014-2019 și reprezintă întoarcerea autorului către povestire, pe de o parte, dar și explorarea fantasticului.

 

Andrei Ruse, un prozator foarte apreciat, în special de publicul tânăr, a debutat cu un volum de poezie, după care au urmat cele două romane prin care s-a remarcat: „Soni” (2008) și „Dilăr pentru o zi” (2011). În 2014, după o documentare de 3 ani, timp în care a beneficiat și de o bursă din partea Akademie Schloss Solitude din Germania, a publicat romanul „Zaraza”, tratând ascensiunea și decăderea unuia dintre cei mai mari dizeuri ai interbelicului, Cristian Vasile.

 

În 2012, Ruse a inițiat revista online Hyperliteratura.ro, iar în 2016 a înființat Editura Hyperliteratura, un proiect prin care și-a propus să adune unii dintre cei mai buni autori români, oferindu-le drepturi financiare mai mari față de editurile „tradiționale” și o platformă de promovare mult mai coerentă pentru titlurile lor.

 

Asociația Podium a facilitat prezența lui Andrei Ruse la AWAKE, considerând că prezența scriitorului le va oferi ocazia pasionaților de literatură să cunoască un foarte bun tânăr prozator, iar a celor interesanți să învețe lucruri noi despre modalitățile de promovare a cărților și a produselor artistice.

 

msnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here