EVENIMENT – Se deschide expoziția aniversară de păpuși „Perpetuum Ariel”

EXPOZIȚIE. În perioada 1-31 decembrie 2018, în foaierul Teatrului pentru Copii şi Tineret Ariel din Tîrgu Mureş (situat pe strada Poligrafiei nr. 4, în Casa de Cultură ludică), cei interesați pot vizita expoziţia „Perpetuum Ariel”, un eveniment care marchează, prin prezentarea unor păpuși și a unor obiecte de recuzită, împlinirea a 70 de ani de existență a instituţiei teatrale.
De asemenea, sâmbătă, 1 decembrie, de la ora 10, Teatrul Ariel va oferi publicului cel mai premiat spectacol, „Punguţa cu doi bani”, precum și un atelier în care copiii sunt încurajați să confecționeze păpuși și diverse obiecte de recuzită.
Andrada VLAS