Sergiu Papuc și Dorin Florea

FAPTĂ – După ce i-a luat lui Papuc mașina, șoferul și secretara, Florea i-a luat acum și biroul, pentru că a votat demiterea viceprimarului Makkai

RĂZBUNARE (II). Știți clădirea aceea din Piața Victoriei nr. 3 din Târgu Mureș (urâtă, așa cum a modificat-o în 1942 neinspiratul, sau rău-voitorul arhitect Kotis Iván – detalii AICI) despre care, mă gândesc că erați convinși că aparține orașului? Unde e Primăria, exact.

 

Ei, acea clădire n-aparține orașului Târgu Mureș, deși e construită din banii urbei, ci lui Dorin Florea Întâistătătorul, zis Șefu’. Cred că și-a și trecut-o în proprietate, pe persoană fizică, s-o ducă acasă când o să-și facă bagajele după îndelungata staționare în postura de șef suprem al urbei. Altfel nu se explică cum primarul Florea, dispune, ca un veritabil dictator, eliminarea unui ales al Consiliului Local (forul deliberativ al aleșilor târgumureșenilor) din clădire.

 

După ce Sergiu Papuc (PSD), în acest moment singurul viceprimar al municipiului reședință de județ, a votat pentru eliberarea din funcția de viceprimar a lui Grigore Gergely Makkai (UDMR), Florea a dispus ca acestuia să-i fie retras dreptul la mașină de serviciu (pe care i-a transferat-o lui Horațiu Lobonț, șeful său ascultător de la Direcția Școli), șoferul și chiar secretara, acum edilul a dat ordin ca Papuc să elibereze și biroul. Nu știu, să stea pe treptele instituției, c-așa-i trebuie dacă n-a ascultat ordinul Întâistătătorului.

 

Bine, Papuc și-a luat concediu de odihnă, dar mă gândesc că o să reacționeze cumva, măcar pentru a nu râde lumea de el, decizia lui Florea fiind o infracțiune prevăzută în Codul penal și numită abuz în funcție. Pentru că viceprimarului nu i s-a oferit un spațiu în care să-și desfășoare activitatea, ci doar i s-a retras biroul – chiar dacă Florea îi retrage toate atribuțiile, să facă el cu Maior totul, pentru că se pricep, viceprimarul are dreptul de a ține audiențe cu cetățenii.

 

E lipsă mare de spații, deduc, în Primăria Târgu Mureș, unde un scriitor de scrisori din partea lui Florea a fost introdus, ca un ilegalist ce este (el nefiind angajat al Primăriei, doar efectuând niște misiuni impuse de Florea), într-o magherniță la subsol. E drept, poate acolo are inspirație omul (fără drept de a ocupa vreo încăpere din instituția publică a administrației urbei), dar chiar așa, să-l ascundă pe sub țevile de la subsol?

 

În fine, asta am vrut să vă spun, că lui Papuc i-a luat Florea și biroul, așa cum sugeram în precedenta scriere (detalii AICI), firește aceea fiind o ironie la care nu credeam că se va ajunge. Totuși, constat că firea de răzbunător ca-n grupa mică a lui Florea („M-am supărat, îmi iau jucăriile și plec de la groapa de nisip!”) are o dimensiune care depășește orice potențială previziune.

 

Cătălin VISCHI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare