INVESTIȚIA DIN AUR – Sensul giratoriu de la Aeroportul Transilvania va costa 3,3 milioane de lei
GIRATORIU – AEROPORT TRANSILVANIA. Cam cât credeți că poate dura în județul Mureș să faci un sens giratoriu? Sigur, legislația e potrivnică, multă hârțogăreală, studii de toate felurile, expertize, memorii, documentații, puncte de vedere de la toate instituțiile de pe planetă, avize de la oricine nu e necesar în țările normale la cap… Chiar știm cu toții cum e, dar, serios, cam cât credeți că durează? O jumătate de an, un an, doi ani? Cine a răspuns de la 3 ani în sus s-a apropiat de adevăr. Studiu de caz: amenajarea sensului giratoriu pe E60 la Aeroportul Transilvania.
De ce trebuie giratoriu
Pentru că orice investiție trebuie argumentată cumva, giratoriul de la Aeroportul Internațional Transilvania a fost motivat prin faptul că accesul actual la aeroport este de pe DN15, între ieșirea din Recea şi intrarea în Ungheni, și “nu corespunde criteriilor prescrise de normativele naționale privind geometria intersecției, nici cerințelor de trafic actuale și de perspectivă (având în vedere traficul prognozat pe DN15/E60, ca urmare a creșterii numărului de zboruri pe aeroport)”.
Aia cu perspectiva și traficul e de râs, anul trecut aeroportul înregistrând o medie de 490 de pasageri/zi, cam câți trec prin Piața Trandafirilor în 3 minute. În fine, să n-o lungim că nu-i elastic ci explicație, investiția în modernizarea intersecției cu un sens giratoriu a fost considerată oportună pentru (să menționăm doar argumentele seriose): facilitarea accesului în și din aeroport, micșorarea timpilor de așteptare și reducerea riscul producerii de accidente rutiere.
Cronologia unui giratoriu
În 28 iunie 2018, consilierii județeni au aprobat alocarea banilor necesari unui studiu de fezabilitate privind viitorul giratoriu de la aeroport. Apoi a venit Crăciunul, Revelionul, La mulți ani!, a trecut anul.
În 2019 s-a încheiat un contract (cu firma Nordic Vision SRL din Iași) pentru respectivul SF. Apoi a venit Crăciunul, Revelionul, La mulți ani!, a trecut anul.
În 2020 a venit pandemia, precampania, dar, spre fericirea nemăsurată a contribuabilului, înainte de a veni Crăciunul, Revelionul, La mulți ani!, s-a mai întâmplat ceva: firma a terminat SF-ul și la predat beneficiarului (adică administrației județene controlate de Péter Ferenc). Asta s-a întâmplat în 9 septembrie 2020.
Din nefericire pentru contribuabil, era campanie electorală, apoi au fost alegerile locale și, totuși, după atâta timp, în 30 septembrie 2020, CJ Mureș a aprobat documentația și indicatorii tehnico-economici. Sensul giratoriu va costa 3,3 milioane de lei (fix 3.311.588,90 lei, sumă care include TVA). Pentru comparație, sensul giratoriu care se construiește chiar acum la intersecția a trei drumuri intens circulate (artera de legătură cu Autostrada Soarelui, DN 2A Bucureşti – Constanţa şi Drumul Naţional ce duce spre Moldova prin judeţul Brăila) a costat tot atât (3,2 milioane de lei).
Iată, așadar, după 2 ani și 3 luni de când s-au repartizat banii pentru documentație, avem documentația. Urmează licitația, proiectarea, execuția (a cărei durată este de 3 luni) și, dacă șefii administrației județului se mișcă mai cu talent, e posibil ca până la sfârșitul anului viitor să avem și giratoriul acela pentru care plătim greutatea lui în aur. Scump, dar măcar să existe – am înțeles și în campania aceasta că “… dar a făcut ceva” nu e un slogan perimat, ci la fel de actual ca în orice țară bananieră.
Cătălin VISCHI