MITOCAN – Claudiu Maior, consilierul lui Florea, la „operativa” Poliției Locale: „Nevastă-ta știe că ești la f..tut în loc să fii la lucru? Știe, ești la f..tut!”

UN BUGETAR GROBIAN. Numitul Sergiu Claudiu Maior, președinte ALDE Târgu Mureș, angajat în funcția de consilier personal de primarul Dorin Florea și plătit, evident, din bugetul public al municipiului Târgu Mureș, este un mic-mic Ceau’ – dar foarte mic-mic, așa, mic de tot. Din cauza conjuncturilor electorale care l-au propulsat odinioară în funcția de viceprimar al orașului, fostul taximetrist Maior a ajuns să creadă, ca și executatul agramat dictator comunist, că se pricepe la orice. Chiar și la ordine publică.
Această senzație bazată exclusiv pe propriile păreri despre sine, a determinat marți, 5 noiembrie 2019, participarea activă a lui Maior, din postură de personaj principal (adică de șef!?), la o ședință operativă a Poliției Locale Târgu Mureș – Biroul Rutier. Marți (adică ieri), poporul zice c-ar fi trei ceasuri rele.
O înregistrare audio (câteva fragmente au devenit deja publice), aflată și în posesia msnews, atestă modul de comportament și de adresare a acestui vulgar și violent individ, care nu se află la prima reacție de acest tip. Nu mai explic de ce cea mai semnificativă parte din mass-media locală tace, am explicat AICI.
Precedentele grobianului consilier al primarului
Vă reamintesc doar cele două episoade de dată recentă, ambele petrecute într-un spațiu oficial (Primăria Târgu Mureș) și în timpul unor reuniuni oficiale, respectiv ședințele Comisiei de buget-finanțe a Consiliului Local.
În prima, Maior, invitat să părăsească sala pentru ca aleșii târgumureșenilor să se poată concentra fără presiuni asupra modificărilor pe care vroiau să le facă schemei impuse de primarul Florea, l-a amenințat pe consilierul municipal Pápai László Zsolt (POL), de față cu numeroși martori: “Vrei să-ți f..t una?”.
În a doua, Maior, din postură de mână armată a Întâistătorului, enervat că aleșii de la UDMR nu vroiau să execute întocmai bugetul ordonat de Florea, acesta, extrem de agresiv, în urma unei reacții necontrolate, i-a pus efectiv mâna în gât consilierului municipal Csiki Zsolt (președintele Comisiei), vârnd să-l bată chiar în sediul Primăriei, scandalul fiind aplanat de intervenția fizică a consilierului Magyari Előd.
Ce treabă are Maior cu Poliția?
Ședința operativă a Biroului Rutier al Poliției Locale Târgu Mureș a fost prezidată de consilierul primarului Dorin Florea (ALDE), Claudiu Maior (ALDE Târgu Mureș) și a început cu „Să vă povestesc o fază, ca să fiți mai destinși”…
„Faza” se referea la instigarea polițiștilor locali împotriva președintelui CJ Mureș și liderul UDMR Mureș, Péter Ferenc, care l-ar fi mințit pe președintele Iridex Grup – firma care administrează neoperaționalul SMID Mureș (sau „groapa de gunoi”, cum o percepe Maior cu știința pe care a reușit s-o acumuleze) -, că Primăria are bani (7 milioane de lei), dar că nu plătește depozitarea gunoiului, prin urmare va opri această activitate.
În fine, trecând peste o chestiune în care Poliția Locală n-are nicio atribuție legală și chiar și peste vulgaritățile de mai jos (pentru care, repet, msnews deține dovezi audio), cea mai mare problemă este imixtiunea (grobiană a) unui om fără nicio atribuție în coordonarea instituțiilor/serviciilor din subordinea Primăriei.
La respectiva ședință, putea să asiste (nu și să dispună, să ordone, să o conducă) primarul – din practica curentă, aceștia însă aleg să transmită dispoziții directorului Poliției Locale, iar acesta, la rândul său, să le retransmită în formularea de specialitate subordonaților (nu vine primarul, cu atât mai puțin consilierul personal al acestuia, să le spună polițiștilor locali cum și ce trebuie să facă). În Târgu Mureș, însă, modul în care se face administrație este acesta…
Maior le spune polițiștilor cum e cu f..tutul
Practic, sfaturile/sugestiile pe care Maior (care, v-am spus, se pricepe la orice, inclusiv la ordine publică, legislație, regulamente etc.) le dă polițiștilor locali din Târgu Mureș, în care le cere să fie violenți (adică să reacționeze: „Eu le-aș crăpa capul dacă aș fi în locul vostru!”), vigilenți (nu vreu să fiți marionetă) ș.a.m.d., sunt exemplificate cu numeroase vulgarități și incitare la violențe care depășesc cadrul legal.
Iată câteva extrase din cuvântarea tovarășului Maior (șeful municipal al ALDE):
* Sexgate: „Ce, nevastă-ta știe că ești la f..tut în loc să fii la lucru? Îți spun eu că știe că ești la f..tut! Că știe că te f..te Maior, te f…te primarul…”
* Instigarea la violență extremă: „La cimitire, dacă vedeți că sunt cerșetori, băgați-i în mașină și duceți-i la dracu. Nu poți cu ăștia, tu-i trimiți, ei vin înapoi, tu-i trimiți, ei vin înapoi. Eu le-aș crăpa capul dacă aș fi în locul vostru!”
* Durerea Facebook (vorbește despre presiunile la care l-a supus pe un angajat al Primăriei care a dat Like la o postare a lui Soós Zoltán, candidatul UDMR la Primăria Târgu Mureș, negativă la adresa lui Florea și a lui Maior): „Nu-i normal, ajungem pe Facebook, pe CNN și niciunul din voi nu ne ia apărare. Nu-i niciun bai, eu mă apăr și singur. Îi normal să posteze despre noi un terchea-berchea? De la voi trebuie să pornească… ”
* Cerșitul unui Like pe Facebook: „Eu știu că Poliția Locală este peste tot, eu nu văd Poliția Municipiului. Și atunci de ce vă temeți? Ce să vă facă? Reacționați! Eu când puneți ceva cu Poliția Locală, comentez, vă mai dau Like… Reacționați mă, fără abținere. Voi, familiile voastre… Dacă nu reacționăm noi, cine dracu? ”
În finalul discursului (lung, către 20 de minute, Maior fiind nevorbit), consilierul lui Florea le-a spus polițiștilor locali că ei estimează că situația bugetului refuzat de UDMR se va rezolva, că opozanții o să voteze, pentru că nu se poate altfel și că acest lucru îl vor face pentru că s-au convins ei singuri. Bine, cam asta a fost stenograma, o lăsăm aici pentru posteritate, drept exemplu de ce conducători supremi a avut Târgu Mureș în anul de grație 2019.
Cătălin VISCHI
1 comment
Ala e nebun? indemn la omor!