OFICIAL – Festivalul AWAKE 2020, programat în august, a fost anulat

EVENIMENT ANULAT. Ediția din acest an a festivalului AWAKE, programată în perioada 14-16 august 2020 pe domeniul Teleki din Gorneşti (jud. Mureș), a fost anulată. Organizatorii au anunțat că biletele sunt valabile și pot fi folosite pentru acces la ediția 2021, iar cumpărătorii care doresc returnarea contravalorii pot solicita acest lucru în punctele de la care le-au achiziționat.

 

Directorul festivalului, Laura Coroianu, a motivat decizia luată ,,după o îndelungă analiză a contextului naţional şi internaţional din ultimele săptămâni”, prin „încetinirea până la stopare a vânzărilor de bilete, îngheţarea bugetelor de investiţii din partea partenerilor corporate, amânările, reprogramările şi anulările de turnee care au început și vor continua inevitabil”.

 

Nu ne-am aşteptat la acest scenariu pentru cea de-a patra ediţie a festivalului, însă în acest context impactul socio-economic al pandemiei de coronavirus (COVID-19) ne împiedică să putem oferi publicului un festival fără compromisuri. Încă de la prima ediţie a festivalului ne-am propus să livrăm o experienţă complexă, cât mai autentică şi imersivă. Cu siguranţă acesta rămâne obiectivul nostru şi pentru ediţia AWAKE din 2021, a precizat Laura Coroianu.

 

AWAKE este un festival outdoor anual, care şi-a construit un nume în industria evenimentelor muzicale prin accentul pus pe alchimia dintre muzică, arte vizuale, cadrul natural unic, workshop-uri şi debate-uri inspiraţionale, cinema, teatru şi bibliotecă în aer liber.

 

Andrada VLAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare