PROGRAM COMPLET – Miercuri începe Festivalul internațional studențesc de jazz de la Tîrgu Mureș

EVENIMENT. Miercuri, 9 mai, de la ora 18, debutează cea de-a X-a ediție a Festivalului internațional studențesc de jazz de la Tîrgu Mureș (International Youth Jazz Competition and Festival), eveniment inclus în cataloagele de specialitate internaționale, premergător festivaluri de profil din România. Festivalul (primul la nivel național care și-a asumat dubla ipostază de concurs și festival) are loc în perioada 9-13 mai și se desfășoară în locația tradițională Jazz&Blues Club, dar și (pentru prima oară) la Teatrul Național din Tîrgu Mureș, la eveniment participând atât câștigătorii ediției anterioare (care vor deschide, în mod tradițional festivalul), invitați speciali și 12 formații din România, Ungaria și Olanda.
Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc sâmbătă, 12 mai, iar închiderea evenimentului are loc duminică, 13 mai, la Teatrul Național din Tîrgu Mureș, cu concertele susținute de UNAGE Big Band de la Universitatea „G. Enescu” din Iași și de Budapest Jazz Orchestra. Festivalul internațional studențesc de jazz de la Tîrgu Mureș este organizat de Asociaţia Culturală “Partitura” (director Demeter József) și conține, pe lângă concerte și concurs, jam-session-uri nocturne, workshopuri, expoziții tematice, activități artistice (grafică, caricatură), degustare de vin, expoziție de bijuterii, târg de CD-uri și viniluri.
Iată programul complet al evenimentului:
Miercuri, 9 mai – Sala mare Jazz&Blues Club
● 18.00 – Concert deschidere: Școala de Rock – Program de jazz
– Formații de Jazz ale Liceului Vocațional de Artă Tîrgu Mureș
– Concert Jazz Residence (Olanda)
– Concert JazzyBIT (Timișoara)
Joi, 10 mai – Sala mare Jazz&Blues Club
● 16.00-19.00 – Program competiţie
● 21:00 – Concert Ferencz Mari Duo
– Concert Luiza Zan & Hungarian All Stars (Gyárfas István – Sárik Péter Trio)
Vineri, 11 mai – Sala Bunker Jazz&Blues Club
● 10.00-12.00 – Workshop – Chitara in jazz (Gyárfás István & Alex Man)
● 16.00-19.00 – Program competiţie
● 21:00 – Concert Irina Sârbu & Ethnotic Project
Sâmbătă 12 mai – Sala Bunker Jazz&Blues Club
● 10.00-12.00 – Workshop – Umorul in jazz (Florian Lungu – Moshu)
● 16.00-19.00 – Program competiţie
● 21:00 – Ceremonia de decernare a premiilor
● 23:00 – Concert Bágyi Balázs New Quartet ft. Pocsai Krisztina
Duminică, 13 mai – Teatrul Național Tîrgu Mureș
● 19:00 – Concert U.N.A.G.E. Big Band (Universitatea “George Enescu” – Iași)
– Concert Budapest Jazz Orchestra (Ungaria)
msnews